Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

penitenciare, persoane private de libertate, detinuti, munca, activitati lucrative,
Categorie: Economic

• În luna octombrie, la nivel național, 7.311 persoane private de libertate lucrau.
• Veniturile generate din prestările de servicii au ajuns la 110,3 milioane lei, cu 30,5% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, transmite Administrația Națională a Penitenciarelor.

Administrația Națională a Penitenciarelor intensifică parteneriatul cu mediul economic pentru implicarea persoanelor private de libertate în activități lucrative remunerate. Scopul este facilitarea reintegrării socio-profesionale și reducerea riscului de recidivă.

În perioada septembrie – noiembrie, în 36 de unități penitenciare au fost organizate 33 de întâlniri de lucru, la care au participat peste 240 de operatori economici, alături de reprezentanți ai agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, instituțiilor prefectului și autorităților administrației publice locale, transmite ANP într-un comunicat public.

În luna octombrie 2025, 7.311 persoane private de libertate desfășurau activități lucrative la nivel național. Veniturile generate din prestările de servicii au înregistrat o creștere de 30,5% față de aceeași perioadă a anului precedent — de la 84,5 milioane lei la 110,3 milioane lei, mai precizează ANP.

Legislația în vigoare oferă angajatorilor care colaborează cu unitățile penitenciare o serie de avantaje financiare și fiscale importante.
Conform legislației actuale, aceștia pot primi subvenții lunare, pe o perioadă determinată, în funcție de categoria de angajat și de contractul de muncă. Aceste stimulente au scopul de a încuraja angajarea de persoane din categorii vulnerabile, inclusiv persoane care au fost eliberate din închisoare.
Angajatorii pot primi subvenții lunare pentru fiecare persoană angajată din categoriile vizate. Sumele pot varia în funcție de tipul de persoană angajată și durata contractului.
Subvențiile pot fi acordate pe o perioadă determinată, cum ar fi 12 luni, pentru angajații care îndeplinesc anumite criterii.
Pentru a beneficia de subvenții, angajatorii trebuie să respecte anumite condiții, cum ar fi menținerea raporturilor de muncă pentru o perioadă minimă sau respectarea procedurilor de angajare.

CITEȘTE ȘI: Proteste de amploare. Sindicaliștii din penitenciare amenință cu blocarea activității

Back To Top