• Averea oamenilor diferă mult de la o țară la alta: este de șase ori mai mare decât venitul național brut în SUA, iar în alte țări europene ajunge la 700% din venitul național, conform OECD.
• În România, potrivit BNR, averea netă a populației este de aproximativ 400 de miliarde de euro.
Averea netă pe care o deții reprezintă diferența dintre activele de care dispui și datoriile pe care le ai de onorat.
Cea mai mare parte a averii e dată de valoarea locuinței. E deja un loc comun că România preferă statutul de proprietar de casă. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul îl veți găsi în comportamentul cultural și în datele istorice, arată o analiză HotNews.
România, pe bilanț: care este averea unei familii de 45 de ani
La 45 de ani, mulți români se simt „așezați”. Au un venit bun, un apartament, poate o mașină plătită, un copil la liceu și impresia că lucrurile sunt, în linii mari, sub control.
Problema este că senzația de stabilitate vine aproape exclusiv din venit, nu din bilanț.
Iar venitul îți spune cum trăiești luna asta. Bilanțul îți spune cât de sigur ești pentru următorii 20 de ani.
O analiză HotNews încearcă să răspundă la întrebarea „Cât valorează, în termeni economici reali, o familie de 45 de ani din România?”.
Portretul familiei „medii-plus”
Luăm un caz cât mai realist pentru zona urbană mare: doi adulți, 45–47 de ani, un copil adolescent, un venit net cumulat: 10.000–11.000 lei/lună (peste medie, dar nu excepțional), un apartament de 2–3 camere cumpărat cu credit, fără afaceri, fără moșteniri spectaculoase.
Nu e „România săracă”, dar nici „lux”.
Activele: ce avem pe hârtie și averea indisponibilă
Locuința. valoare de piață realistă (nu din anunțuri optimiste): 120.000 euro (≈ 600.000 lei, folosind un curs rotund). Este, de departe, cel mai mare activ.
Economii lichide: depozite + conturi: 40.000–60.000 lei (datele BNR arată că puține gospodării trec mult peste acest nivel)
Pilonul II de pensii: contribuții de ~15–17 ani. Sold mediu estimat pentru venit peste medie: 70.000–90.000 lei. Important: acesta nu este disponibil acum, dar este parte din averea familiei.
Total active: între 710.000 – 750.000 lei.
Sună bine. Aici se opresc, de obicei, articolele optimiste.
Datoriile: ce ignorăm instinctiv din averea netă
Creditul ipotecar: sold rămas după 10–12 ani de plată: 230.000–260.000 lei (în funcție de avans, dobânzi și refinanțări).
Alte datorii: le presupunem zero sau marginale (card de credit, rate mici). Prin urmare, total datorii: ~250.000 lei.
Averea netă e dată de active – datorii (750.000-250.000), adică circa 500.000 de lei. Sau, 100.000 de euro.
Aceasta este, pentru mulți, prima cifră onestă despre poziția lor economică.
Dar aici apare un adevăr incomod: Peste 70% din avere este „blocată” fie în locuință, fie în fondurile Pilonului II. Niciuna nu te ajută într-o criză apărută pe neașteptate.
Venitul (cât ar fi de mare) nu este activ. Salariul este un flux condiționat de: sănătate, piața muncii, economie.
Testul de stres: ce se întâmplă la un șoc? Să presupunem un scenariu deloc extrem: venitul familiei scade cu 25% timp de 6 luni. Și că avem aceste cheltuieli fixe lunare: rată: 2.000–2.500 lei, utilități, școală, mâncare: 5.000–6.000 lei.
Economiile acoperă: 4–6 luni, maxim. După aceea, apare presiunea, deciziile proaste, vulnerabilitatea reală.
Inegalitatea privind averea poate apărea dintr-un detaliu
Comparație simplă:
Familia A: apartament moștenit → averea netă +250.000 lei.
Familia B: apartament cumpărat → datorie +250.000 lei.
Veniturile celor două familii sunt identice. Dar viețile lor sunt complet diferite.
Aceasta este inegalitatea rar discutată public în România.
Ce ne spune bilanțul privind averea, nu venitul
Pentru prima dată, pe cifre, generația de 45 de ani trăiește mai bine decât părinții ei, dar este mai expusă decât crede pentru că averea ei nu este sigură.
Nu este săracă. Dar nici solidă în sens occidental.
Concluzia care rămâne: O familie românească de 45 de ani valorează, în medie, aproape 100.000 de euro averea netă. Sună mult. Dar structura acestei averi o face fragilă.
Inegalitatea generațională privind averea netă
BNR calculează avuția netă. Dar averea netă este inegal distribuită. Când un tânăr român își ia o casă, el speră ca, în timp, valoarea ei să crească, iar la un moment dat altcineva să plătească un preț mai mare.
În 2018, scriind pentru City Observatory, autorul și expertul în imobiliare Daniel Kay Hertz a descris pe bună dreptate ideea de proprietar de locuință ca pe o schemă Ponzi: „Este un transfer masiv inițial de avere de la tineri (cumpărători) la persoanele în vârstă (vânzători), transfer făcut pe baza unei promisiuni implicite că atunci când acei tineri vor îmbătrâni, vor exista alți tineri dispuși să le dea și mai mulți bani. Și tot așa.”
În esență, n-ar strica să înțelegem locuințele nu ca pe o investiție, ci ca pe un act de consum.
Așa cum, atunci când îți cumperi un televizor sau o mașină nu speri ca valoarea lui să crească în timp, așa ar trebui făcut și cu locuința. Și așa cum familiile bogate își distribuie activele în diferite acțiuni și fonduri de investiții/pensii, la fel și autoritățile ar trebui să încurajeze și să ajute gospodăriile cu venituri mici și medii să facă același lucru.
Această schimbare ar ajuta familiile de români să evite fluctuațiile pieței imobiliare. După cum scrie economistul Nela Richardson: „O acțiune la o firmă listată la bursă este la fel pentru toată lumea. Nu știe dacă ești femeie sau bărbat, sărac sau bogat, doctor în științe sau absolvent de 8 clase. Funcționează pentru toți la fel”.
Avuția sau averea netă a continuat să se majoreze (+7,9% în termeni anuali), dublându-și valoarea comparativ cu perioada pre-pandemică. În perspectivă, vulnerabilitățile ar putea fi amplificate de încetinirea ritmului de creștere a veniturilor disponibile reale pe fondul unei inflații ridicate și ca efect al măsurilor de consolidare fiscală, precum și de evoluția activității economice, arată BNR în Raportul asupra stabilității, publicat în decembrie 2025.
Statele cu ponderi ridicate de proprietari au parte de rate mai mari ale șomajului
Un alt efect macroeconomic al ponderii ridicate de proprietari (ipoteza Oswald- 1996), este creșterea șomajului: țările cu ponderi ridicate de proprietari au parte de rate mai mari ale șomajului. Conform acestei ipoteze, proprietatea îi leagă puternic pe oameni de zona în care locuiesc și preferă să locuiască în aceeași locuință, chiar dacă ajung șomeri.
Astfel, procesul de potrivire între ceea ce oferă piața muncii cu ceea ce caută șomerii este înhibat. Trebuie spus că, deși această ipoteză este confirmată în studiile la nivel macro, ea tinde să fie respinsă în unele studii regionale sau sondaje individuale, mai relatează HotNews, care prezintă și graficele analizei.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
