Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Negrescu, deprecierea leului, leul, curs valutar, BNR, leu, moneda nationala,
Categorie: Economic

• Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și, dincolo de intervenția pe piața valutară, soluția de avarie ar putea fi creșterea dobânzilor pentru a tempera slăbirea leului, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

„Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și cred ca a venit momentul ca BNR să intervină. Dincolo de intervenția pe piața valutară, cred ca soluția de avarie va fi să crească dobânzile pentru a tempera acest bulgăre de depreciere care se conturează la orizont.
O ședință de urgență a BNR ar putea duce la o creștere a dobânzilor în tentativa de a oferi argumente investitorilor străini să își mențină plasamentele în România.
Din păcate, o astfel de decizie va duce, inerent, la creșterea costurilor de finanțare pentru economie, pentru oamenii simpli. Va duce, în fapt, la recesiune”, a explicat Adrian Negrescu, marți, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, BNR este pusă în fața alegerii între riscul de hiperinflație generată de deprecierea cursului și recesiunea deja instalată.

„Ce va alege BNR - hiperinflația declanșată de deprecierea cursului sau recesiunea în care deja ne aflăm de câteva luni bune? Un lucru este sigur - Un rău nu vine niciodată singur”, a adăugat consultantul economic.

Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4644 lei, în creștere cu 2,68 bani (+0,60%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,4376 lei.
Moneda națională s-a depreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,6974 lei, în creștere cu 3,04 bani (0,54%), față de 5,6670 lei, cotația anterioară.

Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marți de Parlament.

Mai multe aici: UPDATE. Guvernul Bolojan a fost demis! Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu număr record de voturi

Back To Top