Categorie: Economic

carduri bancareDin cele peste 13,7 milioane de carduri bancare valide aflate în buzunarele clienţilor români, peste 2,6 milioane nu sunt active, conform datelor BNR. Cifra este în creştere faţă de anul anterior, indicând că tot mai mulţi români nu îşi închid cardurile când nu le mai utilizează.

Conform datelor BNR, la finalul anului 2012, băncile din România aveau în portofolii 13,7 milioane de carduri valide, dintre care marea majoritate, respectiv 11,4 milioane, sunt carduri de debit, iar aproape 2,3 milioane sunt carduri de credit.

Statistica include toate cardurile, atât cele ale populaţiei, cât şi cele business, deţinute de companii.
Indiferent de deţinătorul cardului, statistica indică o creştere pozitivă a numărului de carduri, dar şi o evidenţă alarmantă. O pondere importantă din aceste carduri nu este utilizată.

La finalul lunii decembrie, peste 2,6 milioane carduri nu erau active, ceea ce înseamnă că în perioada de raportare, respectiv ultimul trimestru, nu s-a mai făcut niciun fel de tranzacţie prin intermediul acestora. Numărul este în creştere cu 50.000 de carduri faţă de anul anterior.

Menţinerea inactivă a unui card nu înseamnă, însă, că acesta nu mai este valid. Cardul poate fi oricând utilizat pentru operaţiuni bancare, iar asta duce la acumularea unor comisioane pe care banca le solicită chiar dacă acel card nu mai este folosit.
Clienţii uită acest lucru şi se declară revoltaţi atunci când sunt nevoiţi să le achite, însă puţini sunt cei care citesc contractele pe care le-au semnat la emiterea cardului.

Ce trebuie să ştiţi dacă aveţi un card

- Un card nu se va anula automat, dacă nu este folosit.
- Odată cu părăsirea locului de muncă, angajatorul NU îi va închide automat şi cardul bancar fostului angajat.
- Băncile continuă să perceapă comisioane pentru utilizarea unui card „părăsit".
- În unele cazuri, aceste comisioane se transformă în datorii afrerente facilităţii de overdraft şi implică şi dobândă.
- Şi mai grav, în unele situaţii, în funcţie de contractul semnat cu banca la emiterea cardului, clienţii pot fi raportaţi la Biroul de Credit ca restanţieri.
- Clienţii sunt obligaţi să plătească mai întâi toate datoriile acumulate pe cardul nefolosit, înainte de a mai avea vreo relaţie cu banca respectivă.

Mergeţi cât mai repede la bancă şi solicitaţi închiderea contului şi a cardului ataşat pe care nu îl mai folosiţi.

Back To Top