PNRR, ministrul proiectelor europene, Romania, Ghigiu, ministrul,
Categorie: Economic

• România trebuie să finalizeze, până la 6 noiembrie, toate procedurile administrative restante, pentru ca fondurile din PNRR, să poată ajunge în țară în acest an, a transmis luni ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, într-o postare pe Facebook.
• „Nu avem timp pentru acomodare sau pregătiri”, a subliniat oficialul.

„Tot ce a stagnat în ultimele luni trebuie rezolvat în doar două săptămâni pentru ca România să poată lua cât mai mulți bani din PNRR. Ne aflăm contracronometru, iar data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în țară în acest an”, a scris Ghigiu.

Acesta a precizat că a început coordonarea directă cu ministerele de linie pentru accelerarea procedurilor.

„Nu avem timp pentru acomodare sau pregătiri. Din prima secundă a mandatului am început munca de teren și coordonarea directă cu ministerele de linie. Am avut deja o primă întâlnire de lucru cu ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, în cadrul căreia am stabilit liniile directoare pentru perioada următoare”, a menționat acesta.

Potrivit ministrului Ghigiu, în perioada următoare vor avea loc întâlniri și cu ceilalți miniștri, în vederea reorganizării resurselor și suplimentării echipelor de lucru.

„Urmează astfel de întâlniri și cu restul miniștrilor pentru a ne reorganiza resursele interne, a suplimenta echipele de lucru și a pune la aceeași masă întreaga experiență tehnică și politică pentru a urgenta procesul”, a adăugat el.

Ghigiu a evidențiat și importanța fondurilor europene pentru comunitățile locale.

„Miza este enormă și privește direct comunitățile locale, infrastructura, școlile și spitalele noastre. Purtăm toate negocierile necesare pentru a ne asigura că fiecare resursă europeană la care România are dreptul va fi atrasă și pusă în slujba cetățenilor”, a mai scris Mihai Alexandru Ghigiu.

CITEȘTE ȘI: Lucrările de la Paltinu au fost amânate până în 2029! Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim: „Este imperios necesar un calendar clar al lucrărilor, cu termene și responsabilități asumate”

Back To Top