Nici (dez)onor presa nu a ieşit imaculată, virgintă, necălcată. Cu atâţi cocoşi... Nu cred să existe ţară civilizată în care să se practice partizanatul şi vehemenţa cu diez, ca la noi. 

Nu locuitorii bătrânei Evrope, ci ăia din Zambia s-ar cruci auzindu-i pe Ciutaci, "naşi”, glandulare precum Vrânceanu-Firea, călăi fără satâr sau alt membru precum unul Dumitrescu, în exerciţiul unei indignări fără talent şi nerv patriotic. Indiferent cine a ieşit câştigător, e inconceptibil ca programul pe 1 an şi jumătate al unor antene sau radiouri să se concentreze strict pe vehemenţă şi invective. E absurd şi jenant, inelegant oricum, ca să nu spun curat-murdar, ca "serviciul” tău să se reducă la "jos Băsescu, jos Geoană!”. Te scoli dimineaţa, te piepteni, fundă roşie îţi pui, şi te duci la muncă, adică la "jos Băsescu, jos Geonă!” Ce o să spună unu' ca ăştia atunci când copiii îi întreabă: "Măi, tată, ce faci tu?”. Mi s-a întâmplat odată, aici, la Palatul Culturii, să încerc să intervin pentru un profesor universitar de la Filologie, care, având o lansare de carte, parcase maşina cam în locul taximetriştilor cu care Primăria a blagoslovit centrul miezului nucleului Ploieştiului.

Erau vreo 2-3 "mascaţi” d-ăştia care-i blocaseră roţile maşinii profesorului. Nicio intervenţie nu se vădea eficientă. Omuleţul ne ameninţa cu "io îmi fac datoria”. Şi în timp ce flutura eşarfe etice, băieţi raşi în cap, cu BMW, cu chipuri nu chiar sedative, îşi parcau "ilicitele”. Mi-am permis, de obidă, să-l întreb numele profesiei lui. "Ce eşti d-ta, blocator?” Ei, aşa ceva pot fi întrebaţi admiratorii şi procurorii auto-instituiţi: ce eşti mata, înjurător?

Rău au căzut şi mo(n)gulii, mongolii, Mogolea, Mon Golea. Trei, Doamne, şi toţi trei! Ca în opera lui Bogza, avem şi ţări de apă (Deltă, Vântu) şi ţări de piatră şi resurse (petrol, patricieni), ţări de aer (unde, voiculeşciene). Cu ce mai nutrim aceste vaste solicitări vorace? Unul are aproape 800 de milioane de euro de plătit în 2010; altuia, cu televizie mare, îi frig buzişoarele de harap după nişte scutiri de taxe şi după o lege de murături care să-l scoată imaculat precum mumia şefă de partid, juna şi puţintel fanata Popa-nu-ştiu-cum (în paranteză fie spus, juna şi puţintel fanata se joacă cu sturlubaticul octogenar V., apărând şi dispărând, după paravane chinezeşti, în mătăsuri japoneze şi întrebându-l sturlubatic: ”Unde-i Popa? Uite-o pe Popa.” Ei, nostimi şi gingaşi monguli).

Aistea ar fi, dragii moşului, câteva dintre locurile (că fiinţe nu prea sunt), unde exerciţiul critic şi oglindirea pe suprafeţe cu argintul nesmintit ar trebui să fie demersul cotidian cel mai obicinuielnic. O ţară serioasă, matură trebuie să-şi impună exerciţiul auto-scrutării ca premisă a creşterii. NICU BOARU

Back To Top