Ce înseamnă pentru noi un premiu? Ce înseamnă să primim un premiu? Oare avem nevoie de premii? Simţim nevoia să ni se confirme valoarea cu o hârtie, chiar cu aşa numita Diplomă? Vrem oare ca lumea să ne ştie astfel cât de buni suntem? Ne motivează mai mult în activităţile noastre primirea unui premiu? Constatăm tot mai des că, dintr-un element de recunoaştere, devine un obiect banal, râvnit pentru a hrăni orgolii. Şi asta se observă de asemenea în multe domenii, inclusiv in publicitate, unde aproape fiecare festival este urmat de critici şi certuri aberante.
Din fericire, algoritmul ăsta este valabil şi la necazuri. Prin faptul că vin deodată, se estompează unele pe altele. Sigur, mereu există unele probleme care te afectează mai mult, dar parcă faptul că trebuie să te ocupi şi de rezolvarea celorlalte îţi mai ia gândul de la primele. Poate astfel se consumă şi necazurile mai repede decât dacă ar fi venit pe rând.
O adunare (că aşa părea până la urmă acest „forum romanescum” - şi datorită mustului... religios ce ne intrase până şi în buzunare) desfăşurată recent la Coslada, în Spania, mai avea puţin şi se putea transforma în Federatia Românilor din Intergalaxie.
Ne întrebăm dacă e intr-adevăr necesar acest fenomen „coslada”, desfăşurat sub egida FADERE. FADERE se vrea o federaţie a romanilor din Europa şi SUA, dar e prost concepută şi obscură. Preşedinte este Dan Tecu, cel care ne-a impulsionat pe noi românii din diaspora să ne unim, dar numai intrând în federaţia lui. Şi de această dată, ca în fiecare an, a afirmat că vrea să ne unească, spre bucuria preşedintelui Traian Băsescu, prezent la adunare.
Acest fenomen („coslada”) se va repercuta în noi într-o sete insaţiabilă de mici dictatori. Aţi observat că tot timpul Tecu se referea doar la el? La echipa lui? La „ideea” sa?
Premiile pentru el sunt ca nişte peceţi pe care le dă în stânga şi în dreapta, oriunde, parcă pentru a justifica „ubicuitatea” sa.
Doar că de această dată premiile au avut o alta formă şi au fost mai... uşoare. Premiile astea au şi o acoperire materială. Dar nu asta le face atât de râvnite. Conferă ele vreun prestigiu? Sunt - să le numin aşa - nişte opere de artă (statui mici din lemn, „preţuite” la 200 euro, plus nişte diplome de hârtie). Statuetele înfăţişează o mână îndreptată către cer, care ar trebui să simbolizeze mâna spaniolului întinsă către român.