Auzim cât este ziulica de lungă cum că noi, nepricepuţi cum suntem, am fi de vină pentru toate. Şi pentru inflaţie (când scade puterea de cumpărare), şi pentru criză şi cam pentru tot ce este rău în ţara asta. Un ministeriabil trecut prin ciur şi dârmon, dar cu multe suspiciuni că ar tăia felii groase din caşcavalul aflat la îndemână, ne îndemna recent să avem milă de şosele. Că şoselele patriei noastre scumpe se distrug pentru că avem prostul obicei să mai mergem pe ele. Un amic de-al meu, şucar nevoie mare, i-a dat o replică. Savuroasă. „Ie-te al dreacu’! Are dreptate! Mai bine mergem pe câmp cu maşinile. Oricum câmpurile-s mai bune decât şoselele noastre!” Aşadar tot poporul ştie ce şi cum devine treaba. Că avem parlamentari tolomaci, că legile-s făcute cu picioarele, că avem primari cărora le trebuie însoţitor să ajungă la slujbă, că scade euro – şi n-avem exporturi –, că leul se îmbârzoieşte şi... iar n-avem investiţii. Tot noi suntem de vină! Înghiţim, zilnic, tone de astfel de rahaturi.

Dor de Dumnezeu

Îl auzeam zilele trecute pe veşnicul consilier dus cu pluta care l-ar reprezenta pe intangibiliul, perfectul, meritoriul, genialul Isărescu. Dacă preşedintele BNR face un joc riscant cu echilibrul monetar şi vieţile noastre când strânge şi deschide robineţii de la euroi sau lei, după cum „merge piaţa”, consilierul său ne abureşte, de aproape 20 de ani, cum că „nu trebuie să vă panicaţi, totul este normal şi firesc”. Acum a mai schimbat ceva din placa de patefon. L-a adus şi pe Dumnezeu pe tarabă: „Dacă vrea Dumnezeu vom scăpa de criză!”. O zicere straşnică, sănătoasă şi perfect adaptată „realităţii”. Este clar, nici guvern, nici parlament şi nimeni, în afară de Dumnezeu, nu prea mai are cum să ne ajute în situaţia de acum!

Tainele pieţei

În acest context marcat de haos, aberaţii şi tot felul de ciudăţenii - denumite pompos planuri, proiecte - nimeni nu mai discută despre măsuri anticriză, fonduri accesate şi... trecerea la euro! Nici nu o va face cineva. Asta ar prespune realizarea unor conversii ale plăţii salariilor în conformitate cu normele europene. Şi abia atunci ar urla românul ca din gură de şarpe! Acum se mai amăgeşte cu leul nou – numărat în RONi şi gândit în „lei vechi” - dar nu se îngrozeşte că din salariul de nici 200 de euro plăteşte ca în Germania, Franţa şi Austria! Sau mai scump! De unde? Ehei, aici este aici. Se spală mai puţin, adio cărţi, filme, concedii, rate la bănci, banul de la ciorap sau CEC, mobilă nouă. Că aşa cred unii că se face capitalismul: în sărăcie cruntă şi mizerie! Care vor şi gândesc economia de piaţă nu ca pe una bazată pe consum, ci tot ca pe una dependentă de măiastra gândire a unuia sau altuia care silabisesc tainele pieţei abia acum!

Un cuvânt mare

În atare condiţii a propune o trecere la euro ar fi catastrofal. Mai ales pentru amărăştenii care nici acum nu o duc mai diferit decât un câine în puţ! Vom vedea cât de ridicole sunt veniturile noastre, ale celor care nu tăiem din tortul puterii sau politicii. Iar patronii (vai dragă, ce cuvânt mare!) vor observa că au de fapt un fel de plantaţie unde robotesc nişte negrişori ca vai de mama lor. Care doar de o conversie la euro au nevoie pentru a lua patronii de beregăţi! Apoi alte instituţii şi organe care ar fi trebuit să se mişte mai cu talent şi să ne ducă mai repede, şi cu fapta, nu doar cu vorba, în Europa! Or, în atare condiţii, cine să fie acel nebun care să se apuce de conversia în euro a economiei româneşti, când asta ar prespune că şi-ar da foc nu numai la valize ci şi la case?

Back To Top