Criză generală, mon cher, nu numai la rapiţă. Imparţiali ca tot românul, o vedem doar pe cea care ne convine. Sau pe aceea despre care auzim că ne priveşte mai dureros. Că ar mai fi şi altele - decăderea morală, imbecilizarea prin televizor, mimetismul şi kitschul, dezmăţul şi debusolarea, infantilismul, incultura, mitocănia, ţopăiala iresponsabilă şi încă o groază şi ceva - nu ne mai interesează. Nu s-a făcut vorbire la vreo tocşoială.

Nu se zice - nu se „ezistă”. Generală, deci, duduiţa criză (deşi atât de tânără) e mai hachiţoasă pe-aici, prin ţerişoară, mai nemizericordioasă. Dar, deh, specific mioritic, mai umoristică - dansul sindicaliştilor-pinguini, conduşi de lideri-papagali rămânând în vecia râsu-plânsului acestui nefericit şi hâtru neam.

Precum şi scene mai păstoase, de felul inenarabil şi inubliabil în care şi-au servit o samă de cuvinte călugăriţa mediatică Firea şi claponul numai mărgele, dar cuviincios până la timorare, Boureanu. O lume model, pe care atâţia tineri copţi, maturi, bine crescuţi de părinţi aplaudaci altădată de mineri-horticultori şi-o doresc cu ardoare. Alături de alte modele şi etaloane de platină: Mutu, unu-doi politicieni mai subţirei la boiu, dar şi cu mulţi saci în căruţă, Mihaela, ex-Columbeanca şi alte, prezente, columbiţe. Revenind (dacă se mai poate reveni!), criză este pentru toţi, dar mai ales pentru unii; soluţii, însă, nu se bricolează, deşi ne aflăm în ţara meşterilor mari. Doar se clamează cauza şi, mai ales, tatăl cauzei. Remediu nu iscodim, deci, dar se vântură soluţia: Jos Guvernul. Bine ar fi dacă ar urma sau l-ar preceda altcineva, persoană mai simandicoasă. S-ar termina cu tot bâlciul. Ar veni omul nostru (din Havana), vreun admirator al lui Che, vreun muzeograf-şef de promoţie, şi cam atât, că nu-i chiar pentru oricine ţuguierea colinară a Cotrocenilor.

Nu mai umblăm nici la pensii „nesimţite”, nici la salarii jenant de mari (sau invers), nici nu ne mai îngrijim/îngrijorăm de firmele pretine şi zburătoarele spre ele contracte. Acesta e - fără rafinării de manieră (vorba magistrului care a vrut să ne „dez-haimanalizeze”), şi, de fapt, fără nicio rafinerie (de unde să mai avem?) - secretul merchezului. Avem un program anti- criză atât de lesnicios - Jos cutare! - încât nu dibuieşti motivele neînghesuielii la guvernare. Să fie exerciţiul opoziţionist atât de voluptuos? Mârâiala hămesită a... contractofagelor, a creditorilor... balzacieni nu chiar foarte zâmbitori pare să transmită un mesaj mai amintitor de un... masaj ceva mai cu ventuze şi lipitori.  

 

O lume căreia nu poţi să-i lipeşti rapid, trainic şi potrivit o etichetă. Şatră? Societate burgheză vieneză, ieşind relaxat-reconfortată de la Concertul de Anul Nou? O cafenea-berărie îmbâcsită, cu amploaiaţi cehovieni, înfricoşaţi, dar care găsesc mereu prin buzunare firfirici pentru două-trei vermulturi franţuzeşti? Nişte năluciţi, aşteptând, oriental dar şi cu niscaiva fumuri de savantlâc, să cadă cu schepsis para mălăiaţă? Surugii beţi, artizani de subţire, hahalere distinse, cioclii hilari, creatori cu portrete pe două pagini în cele mai exclusiviste enciclopedii, monahi cu vieţi de-o curăţie înmărmuritoare?

 

Poate câte puţin din toate; poate... toate la un loc. Oricum, deconcertant loc, abraşe vremuri.

Back To Top