vantu_ghitaTelenovela din culisele staţiei Realitatea TV se „sparge” în spaţiul public cu dezvăluiri incediare, care nu fac decât să confirme ceea ce toţi oamenii informaţi intuiesc de ani şi ani de zile: platformele media au devenit, în România, doar terenul de manevră a unui joc de interese vulgar, fără nici o legătură cu demersul jurnalistic. Instituţia lobby-ului din Statele Unite sau grupurile intereselor de afaceri care roiesc în jurul Parlamentului European se pot simţi umilite în faţă incredibilei ticăloşii cu care se manipulează conştiinţa publică în România.

Dacă lobby-ul, în general, a fost inventat în America tocmai pentru a legaliza, la limita decenţei, relaţia politician - autoritate publică – finanţator (de campanie electorală, ONG, etc), iar politica instituţiilor media este, după caz, declarată ca fiind parte dintr-un grup care susţine dreapta sau stânga, dar fiind bazată pe o reţetă profesională care militează pentru deontologie, credibilitate, bună-credinţă, în faţa unui public educat, care taxează orice derapaj profesional, a jurnalistului sau al postului media în cauză, în România se merge pe reţeta perfidă bazată pe un consumator neinformat, uşor de manipulat, asupra căruia presiunea exercitată de televizor – în 90 la sută din cazuri singurul instrument ocupaţional extrajob al populaţiei – poate determina, într-o măsură ridicată, deznodământul înclinării balanţei puterii politico-administrative într-un scrutin electoral.

Teoretizat, scopul, desigur, e acelaşi, doar reţeta se modifică în România: câştigarea avantajelor economice şi electorale prin desfiinţarea, folosind metode specifice propagandei staliniste, a adversarului, câştigarea, folosind mijloace inacceptabile din perpectiva morală, a Puterii, pentru a mişca, mai departe, exerciţiul îmbogăţirii prin dirijarea resurselor publice către buzunarul clientelei.

Cercul vicios nu se poate sparge, în România, în conjunctura actuală. Vorbim despre un stat slăbit, cu o elită politică totalmente coruptibilă, care nici măcar nu se mai oboseşte să demonstreze o urmă de probitate morală în faţa unui public consumator debusolat, ale cărui aşteptări s-au degradat constant, în ultima jumătate de secol, cu aportul, desigur, a aceleiaşi clase politice ticăloşite.

Derapajele sunt tot mai vizibile, din perspectiva celor două realităţi: criza economică care a decimat bugetele tuturor entităţilor de afaceri, inclusiv a celor care se lingeau pe bot din banii publici şi teama de puşcărie, care, în ultima perioadă, a devenit acută inclusiv în cazul gulerelor albe care controlează entităţi media.

Pe fondul sărăcirii, a tăierii unor resurse din bugetul de stat, oligarhii îmbogăţiţi după revoluţie au intrat, în sfârşit, în economia de piaţă, acolo unde, teoretic, performanţa contează.

Luăm exemplul lui Liviu Luca, partenerul de afaceri a lui Sorin Ovidiu Vântu, liderul pe viaţă a sindicaliştilor din petrol, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Judeţul Prahova.

Ani de zile, societatea controlată de acesta – Petromservice – a câştigat sute de milioane de euro din contracte cu societatea naţională de stat Petrom. Odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni a Petrom de către austriecii de la OMV, divizia de mentenanţă şi alte servicii care sugeau banii statului, adică tocmai Petromservice, societatea sindicaliştilor lui Luca, a fost înlăturată de la robinetul de finanţare PETROM. Austriecii şi-a construit propriul lor serviciu de gen, sau, oricum, au venit cu propria lor clientelă de firme-căpuşă, blocând accesul lui Luca la finanţare.

Mai mult Petromservice a fost obligată de austrieci să-şi schimbe numele, nemaiavând dreptul să folosească, în titulatura societăţii, „Petrom”. Urmarea pierderii acestei relaţii, în care bugetul Petrom devenise, pentru Luca, sac fără fund, nou înfiinţatul PSV Companii (fostul Petromservice) a intrat în procedura de insolvenţă.

Economia de piaţă românească, în care Luca era un jucător „genial” exclusiv prin relaţia cu statul care controla la acea vreme, Petrom, l-a determinat pe luminatul sindicalist să intre în faliment.

Desigur, sintagma „economie de piaţă”, în România, poate fi o glumă, concurenţa neloială fiind punctul nostru forte. Dar, vă întreb eu: nu tot genul ăsta de oameni, ca Luca, au ajutat, timp de 20 de ani, la conservarea acestui tip de mentalitate păguboasă, coruptă, bolnăvicioasă, care acum, iată, l-a ajuns şi pe domnia sa?

Nu am pomenit, desigur, la întâmplare, situaţia lui Liviu Luca. Sindicalistul are o relaţie strânsă de colaborare (sau avea, că DNA a cam rupt lanţul de iubire) cu Sorin Ovidiu Vântu, alt luminat oligarh al tranziţiei, fost gestionar de aprozar pe vremea lui Ceauşescu, închis în acea perioadă pentru fraudă în gestiune, revenit, după 90, în forţă, pentru a se mozoli cu milioanele de dolari, mărci, lei vechi şi noi rezultate dintr-o relaţie oneroasă cu statul român, prin tovărăşia acestuia cu foştii securişti care au acaparat, rapid, pârghiile decedatei economii socialiste.

După câteva ţepe de anvergură, sute de prezentări în faţa instanţei, Vântu a decis să-şi întâlnească destinul cu cel al lui Sebastian Ghiţă, tânărul milionar ploieştean de 32, patronul grupului de firme Asesoft.

Despre Sebastian Ghiţă am scris romane în paginile acestei publicaţii. Acelaşi sistem înţesat de neocomunişti, care a penetrat de 20 de ani bugetul statului român, i-a dat şi acestui tânăr aripi.

Sebastian, la fel ca şi Vântu, nu trebuie întrebat despre primul milion. Tânărul patron al Asesoft a beneficiat de relaţiile preferenţiale ale cercului său de prieteni şi nu numai, familia reprezentând un alt punct forte în cazul său, fiind ajutat să câştige primele contracte de câteva milioane de dolari cu autorităţile locale şi societăţile statului român de pe întinsul judeţului Prahova.

Un milion de dolari de la Primăria Ploieşti, pe vremea mandatului distinsului politician Emil Calotă l-a aruncat pe Sebastian în arena naţională. Au urmat Ciprom, Petrom, Consiliul Judeţean Prahova şi multe alte societăţi şi autorităţi conexate, în mod direct, la interesele politicienilor cu funcţii-cheie în administraţii.

După ce jocul l-a adus pe Sebastian la Bucureşti, iar cabinetele miniştrilor au devenit frecventabile, Sebastian a devenit transpartinic. PSD, partidul mamă, a fost tradus şi cu PD, PDL, PNL, UDMR şi, în general, cu cine era pe funcţie atunci când interesul de afaceri se întâlnea cu politica. Adică mereu.

Sebastian Ghiţă are, însă, ceva în plus faţă de restul îmbogăţiţilor: e tânăr, iar dinamismul său se poate traduce în investiţiile de bussines ulterioare. De la software, până la construcţii, grupul de firme controlat de Ghiţă se implică în diverse domenii, majoritatea aduse pe profit de către afaceristul ploieştean.

Ajungând în vremurile noastre, drumurile lui Vântu s-au intersectat cu cele ale lui Ghiţă. Interesul politic al lui Ponta, prieten bun cu Sebastian, cereau o relaţionare mai strânsă cu media care contează. Realitatea a intrat în vizorul intereselor lui Sebi, după ce Vântu reclama un posibil faliment, iar DNA-ul zornăie, deocamdată la mişto, cătuşele pe la fereastra lui SOV.

Soluţia miraculoasă a venit, cei doi semnând un contract de management între Asesoft Internaţional şi Realitatea Media. Aşa cum am mai spus, cred că Vântu s-a considerat, în continuare, câştigător în această ecuaţie. Sebi băga bani, iar el rămânea acţionar – aşa a calculat feneistul şef al României.

Tot calculul acesta pragmatic îi includea şi pe pionii rămaşi în Realitatea la comanda lui SOV, pe care Ghiţă i-a mirosit de la bun început. Mai nou, în comunicatul de presă publicat de Asesoft, pe fondul scandalului din ultima săptămână, Ghiţă a recunoscut ceea ce este evident dintotdeauna - Ursu şi cu Stancu jucau pe acordurile lui Vântu, lovind la comanda mogulului, adică prostituându-se televizat, aşa cum le stă bine unor jurnalişti cu ştaif având ca mentor spiritual un gestioanar de aprozar putred de bogat.

Sebastian, care nu a băgat milioane de euro pentru a se lăsa miştocărit tot de oamenii lui SOV, a demarat sezonul concedierilor, stârnind furia lui SOV. Cu alte cuvinte, Vântu se vrea şi cu datoriile plătite şi cu conducerea postului, încă o dovadă a mitocăniei celui care se credea stăpânul inelelor în România. Asta pe lângă faptul că Ghiţă are chiar el interesul editorial propriu în ecuaţia dată.

Pentru că, aşa cum am spus, miza patronatului mioritic nu este performanţa prin jurnalism, spaţii publicitare bazate pe rating aducător de profit, ci şi golăneala dătătoate de influenţă politică, susţinerea unor politicieni care, prin suportul adus, la timpul potrivit, de postul Realitatea, în cazul de faţă, să direcţioneze alte şi alte contracte din bani publici, în momentul accesării puterii, întru îndestularea patronului de televiziune care şi-a pus iobagii să latre, la comandă, împotriva oricărei norme de conduită profesională general acceptate în ţările civilizate cu mass-media sănătoase.

Aşadar, relaţia dintre acţionarul Realitatea, Sorin Ovidiu Vântu, şi omul de afaceri ploieştean Sebastian Ghiţă, managerul postului TV, pare iremediabil deteriorată, după ce am asistat, săptămâna aceasta, la un război pe faţă, care a pornit de la ameninţări între bodyguarzi, până la ameninţări cu plângeri penale şi declaraţii publice incendiare.

După ce, duminica trecută, s-au despărţit cu pupături, săptămâna asta Vântu şi Ghiţă au reluat războiul.

Ameninţări, acuzaţii, bodyguarzi, 112, paza la contorul de curent al Realitatea TV, pentru că bodyguarzii lui Vântu se certau cu malacii lui Ghiţă pe siguranţele tabloului, un circ penibil.

Ultimul episod, până azi, include dezvăluirea publicată de Evenimentul Zilei, în care se spune că Silviu Crăescu, personajul despre care ambasadorul Americii crede că este un mincinos, cel care a spus că l-a văzut pe Băsescu beat criţă, este omul lui Vântu, trimis la Realitatea TV ca să-l ponegrească pe preşedinte. Vă amintiţi declaraţia războinică a lui Vântu, încă o dovadă de mitocănie, în care îl ameninţa pe Băsescu să se ţină bine, că îl va lucra el de acum?

Gestionarul de aprozar îl ameninţă pe preşedintele României – cutremurător, gândiţi-vă în ce situaţie am ajuns: FNI-stul şef, strategul care a lăsat în fundul gol populaţia ţării, se trage de şireturi cu preşedintele statului numit România, acelaşi stat care a îmbogăţit mangafaua.

EVZ spune că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi intenţionat să-l aducă pe fostul angajat al ambasadei SUA la Bucureşti Silviu Crăescu în studioul Realităţii TV, luni seară, potrivit unor surse apropiate televiziunii.

Crăescu era însoţit de bodyguarzii lui SOV. Aceştia ar fi intrat în conflict cu bodyguarzii managerului Sebastian Ghiţă, care au împiedicat grupul să intre în studiourile Realitatea TV. Cu o zi înainte, între cele două grupuri de bodyguarzi, a avut loc un conflict care a impus prezenţa poliţiei.

Silviu Crăescu ar fi urmat să povestească la Realitatea evenimentele la care pretinde că a asistat. Evenimente despre care ambasadorul SUA spune că sunt nişte invenţii, iar instituţia preşedinţiei că sunt minciuni ordinare.

Încă un episod savuros şi vă las să reflectaţi.

Personajul misterios pe care Sorin Ovidiu Vîntu doreşte să-l impună drept reprezentant al acţionarului în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media SA este Ion Ilie, zis Nelu Legionaru’. Numele acestuia a fost vehiculat la începutul anilor 2000, în scandalul legat de un presupus asasinat al şefului SIE de la vremea respectivă, Cătălin Harnagea.

Asasinatul ar fi fost plănuit de SOV, iar Nelu Legionaru’ ar fi urmat să fie executantul, scrie evz.

Închei: vă daţi seama ce consumaţi atunci când apăsaţi telecomanda?

Back To Top