Estimările semioficiale, că pe alea oficiale nu le recunoaşte nimeni, spun că datoria externă a României este, acum, de 72,5 miliarde de euro. Suma de 72.500.000.000 euro este fabuloasă pentru mulţi dintre noi. O datorie care, la o analiză rece, ar cam trebui să ne ia cu friguri. Oricare dintre românii cu mintea întreagă are motive extrem de serioase pentru a-şi face griji din moment ce va căuta să afle răspunsul la o întrebare simplă: Cum plătim? Dar pe mine mă îngrijorează şi mai mult altceva, şi anume faptul că eu unul nu prea văd ca din aceşti bani să se fi realizat mare lucru, în domeniul infrastructurii statului sau în acele domenii de care, fiecare dintre noi, ne lovim zilnic. Nu avem autostrăzi, nu mai există locuinţe sociale, spitalele sunt în paragină, şcoli noi - ioc, grădiniţe - canci, şi lista poate să se întindă destul de mult.
Un bolovan de gâtul românului
Doar 15% din această datorie este a statului român, restul fiind, în cea mai mare parte, a subsidiarelor concernelor multinaţionale, pentru că niciunul dintre români sau firme get- beget nu ar fi putut să se gândească la un credit de 60 de miliarde de euro! Firmele româneşti au o cotă infimă şi abia pe ultimul loc sunt românaşii care au contractat credite în valută pentru case ori autoturisme.
Plata acestei datorii, pe fiecare segment, se va face destul de greu, dată fiind recesiunea economică. Producţia scade, firmele se închid, şomajul creşte şi preţurile nu au niciun fel de stabilitate. Măsura cea mai drastică a concernelor străine ar fi aceea de a-şi închide producţia. Rezultatul imediat - şomajul - va intra în casele a 600-700.000 de români. Băncile au alt „examen” de dat. Faptul că sunt subsidiare ale unor bănci mamă din state vestice le face să pice la mijloc. Trebuie să înghită găluşca şi să meargă (cum?) mai departe, să recupereze creditele şi să caute alte căi (care?) pentru creditarea românilor. Dureri mari au şi cei care au credite în valută. Nesiguranţa locului de muncă, implicit a veniturilor îi face să se gândească serios dacă mai are vreun rost să îşi achite datoriile.
Boc promite mult, face puţin
Premierul tot anunţă un plan anticriză. Din credtiul de 19 miliarde de euro de la FMI, şeful Executivului o să aibă o halcă de 5 miliarde. Bun pentru a salva cartelul celor care l-au susţinut. Din ce se mai adună de la buget - camarila din jurul Guvernului are motive să stea mai liniştită. Ca să acopere găurile din buget - mai nou nu se spune deficit, nici scădere ci „diferenţă procentuală de 4-5% faţă de estimări” - vor creşte accizele, taxele şi impozitele, amenzile şi toate birurile pe care le plătim.
Dacă astea sunt soluţiile „minune”, vai şi amar de noi! Pentru că nu vom avea nici anii aceştia autostrăzi, nici măcar o şosea de centură în jurul oraşului Ploieşti şi nimic, nimic, nimic! Doar datorii de plătit!
Trei generaţii
Pe vremea lui Ceauşescu eram generaţie de sacrificiu. Ulterior am devenit o generaţie de tranziţie. Acum suntem o generaţie de supravieţuire.
Lehamite şi silă sunt stările pe care le trăim zilnic. Gargară şi niciun plan concret. Vorbe, vorbe, valuri de vorbe şi atât. Niciun dram de competenţă, niciun bob de responsabilitate, iar dacă vă aşteptaţi ca acolo, la vârful celor care ne conduc să se gândească cineva şi la amărăşteni...
Poate că pe uşa oricărei maternităţi, la graniţele ţării, în aeroporturi ar trebui afişate bannere şi mash-uri imense. Pe care să scrie: „Lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi aici! 72,5. Deocamdată”.
