Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ultima săptămână a fost extrem de agitată. O imensă maşinărie de manipulare mediatică dar şi de aruncat perdele de fum a fost pusă în funcţiune. Un colţ al cortinei s-a ridicat de peste celebra „doişiunsfert”. A lăsat să se întrevadă un păinjeniş (penal) de relaţii între interlopi-poliţişti-politicieni-ambasadori. Crima Organizată a devenit, la vedere, un fenomen care transcende cu succes instituţii şi organismele statului.

Gigi celor 29 de zile


Tot în acelaşi context, deşi unii susţin că nu a fost absolut deloc întâmplătoare, am mai avut parte de câteva imense scandaluri. „Lovitura” de tac în care bilele de pe masa cu pluş verde au fost Popoviciu-Mircea Băsescu-Ioana Băsescu-Gigi Becali nu au făcut altceva decât să ne arate că, dincolo de ce vedem la TV, auzim la radio sau mai citim prin ziare, există o altă ţară. A Zeilor cu puteri depline şi a unor muritori care nu mai ştiu ce să facă (sau nu) pentru a nu a atrage mânia celor care stau în Olimpul Puterii.
Un magnat se joacă din răsputeri cu terenurile statului, un altul (frate cu Zeus) are puterea să acapareze, lejer, câteva zeci de hectare. Întâmplător, nu-i aşa, situate fix pe malul mării. Nepoata acestuia are „succesuri” deosebite şi, cu toate că nu a excelat în cine ştie ce afaceri, are (cu ce!) puterea să-şi ia un apartament de 400 m.p. în inima unui imperiu imobiliar (deţinut de Popoviciu). Cu un preţ modic, deşi suma de 500-700-800.000 de euro nu-i deloc modică. Mega-apartamentul ar fi valorat 1.200.000 de euro. Tot unchiul sare la beregata unor ziarişti care au dovedit prea multă curiozitate. A doua zi, celebrul Becali este ridicat de Poliţie, arestat, condamnat pentru că a căutat să-şi recupereze limuzina de la o bandă de interlopi. Se spune că i-ar fi maltratat, bătut, împuşcat, schingiuit şi că Jiji-cavalerul-luminii ar fi impus o justiţie paralelă. Justiţia aia oficială a reacţionat cică. Dar după trei luni şi cu încălcarea unei remorci de proceduri. Jiji este arestat pentru 29 de zile, iar hoţii... liberi. Cum liber este şi şi celebrul Dom' Vasile, acela care avea plăcerea să-şi lege „dujmanii” cu lanţuri în cuşca câinilor, cu cartoane: „Sunt o zdreanţă”. Liberi sunt criminalii de la Braşov, liberi sunt cei care au jefuit banca de la Cluj, negăsite sunt şi armele de la Ciorogârla. Liberi sunt şi cei care au tras cu pistoalele în centrul oraşului Urziceni!

Jana nu e moartă, Jana se transformă!

S-a opinat că „la butoanele” care au „produs” ultimele evenimente ar fi Zeus. Care a fost nevoit să-şi protejeze viitorul mandat de preşedinte şi a trebuit să lanseze astfel de baloane şi fumigene. Aşa cum se tot vehiculeză lista celor care vor fi arestaţi şi cercetaţi, îndeobşte „greuceni” din domeniul construcţiilor sau dintre „regii asfaltului”.
Puterea lui Băsescu pare - sau cel puţin aşa vor să-l prezinte „tonomatele” - să fie mai mare decât a oricărui preşedinte post-decembrist, dar nu este aşa. Ieşirile sale la rampă demonstrează că are probleme extrem de grave. Tocmai cu această putere despre care se (şi chiar el) crede că o deţine! Dar se vede clar că nu are sentimentul unui control aşa cum doreşte. Senzaţia că deţine puterea l-a contaminat, dar în realitate nu are niciun fel de rezultat concret.

Pe plan politic, de partid, Traian Băsescu a reuşit întotdeauna să sacrifice pe absolut oricine a fost în preajma sa. Se pare că inabilităţile sale în a oferi atât recompense cât şi protecţie în schimbul „ajutorului” sau că „ofertele sale de nerefuzat” au cam ajuns la limita suportabilităţii „sistemului ticăloşit”. Creaţia se întoarce împotriva Creatorului. Dacă Băse' va pierde realegerea sa ca preşedinte, el nu are un partid care să-l primească! Nici triumfal, iar cu braţele larg deschise, nici vorbă. Sacrificiile din rândul vechii gărzi PD, în dauna „parveniţilor” din PL-D nu se iartă şi nu se uită aşa de uşor.

 

 

Back To Top