Au trecut șase luni de când Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor parchete, la propunerea ministrului PSD al Justiției. Președintele ne-a cerut atunci răbdare, promițând că rezultatele vor putea fi evaluate după șase luni. Termenul a trecut, evaluarea publică s-a rătăcit pe drum.
Nu ar fi deloc corect să judecăm activitatea unor procurori exclusiv după numărul dosarelor finalizate în șase luni. Anchetele complexe necesită timp. Putem, însă, privi la semnalele transmise de conducerea instituțiilor, deciziile luate și felul în care acestea înțeleg să aplice legea. Mă gândesc aici în primul rând la prescripție, desigur.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a intervenit din nou, în iulie, asupra modului în care instanțele românești au aplicat prescripția, după ce mii de dosare penale au fost închise fără judecarea definitivă a acuzațiilor. Scapă lumea pe bandă rulantă de pușcărie. Or fi toți blindați de bani și nevinovați, habar nu am. O fi posibil.
- Citește și SEBASTIAN IGNAT: SRI, LUDOVIC ORBAN ȘI NICUȘOR DAN. CINE DECREDIBILIZEAZĂ INSTITUȚIILE STATULUI?
Este pur și simplu halucinant ce se întâmplă de ceva timp pe acest subiect legat de disputa privind limitele hotărârii europene. Vă puteți imagina cum ar fi fost fără UE acum? Că unii dintre noi am trăit și epoca Rodica Stănoiu.
Parchetul General a susținut o interpretare restrictivă, potrivit căreia decizia privește fraudele cu fonduri europene și anumite infracțiuni fiscale, nu și corupția. DNA a contrazis această poziție, explicând că raționamentul CJUE poate fi aplicat și infracțiunilor de corupție, în condițiile stabilite de dreptul european.
Vorbim despre două instituții fundamentale ale Ministerului Public care au prezentat interpretări diferite ale aceleiași jurisprudențe europene. Rezultatul practic este aproape neverosimil.
Potrivit datelor obținute de jurnaliștii HotNews, din peste 7.000 de dosare în care a fost invocată prescripția, parchetele au formulat numai trei contestații în urma hotărârii CJUE. Una singură privește marea corupție. Trei, oameni buni, trei.
Trăim într-un stat în care indivizi acuzați de fapte grave au beneficiat de prescripție în justiție, iar instituțiile însărcinate să apere interesul public par mai preocupate să explice limitele intervenției decât posibilitățile oferite de dreptul european. Și toate acestea în timp ce România a primit și primește, în repetate rânduri, semnale de la instanța europeană privind riscul sistemic de impunitate.
Consecințele privesc în mod direct încrederea scăzută în Justiție, recuperarea prejudiciilor și capacitatea statului român de a-și respecta obligațiile asumate ca membru al Uniunii Europene. Iar cetățenii suportă consecințele unei Justiții care nu reușește să ofere răspunsuri convingătoare.
Președintele a semnat numirile conducerilor marilor parchete și a cerut public evaluare după șase luni. Acum are obligația politică și instituțională să explice ce a constatat. Nu doar câte dosare au fost deschise, că administrația prezidențială nu e insomar, ci ce direcție au imprimat noii șefi instituțiilor pe care le conduc.
Semnalele dubioase din aceste șase luni nu privesc numai eficiența parchetelor, ci direct independența lor, raportarea la dreptul european și disponibilitatea de a combate marea corupție.
Perversiunea asta românească cu retorica legată de respectarea independenței magistraților este o altă hoție a cuvintelor. Respectul nu presupune să închidem ochii în fața deciziilor care, până la urmă, nu scapă doar un borfaș, ci periclitează, în ansamblu, funcționarea societății.
Mai pe românește, respectul ăsta trebuie să vină din ambele părți, că altfel se numește subminarea sistemului democratic. Și pentru asta, există pedepse în codul penal pentru toți cetățenii României, fie ei purtători de robă sau nu. (Sebastian Ignat)
