Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.


Notice: Undefined property: stdClass::$category_language in /home/actualis/public_html/templates/ja_flix/html/layouts/joomla/content/info_block/category.php on line 20
Opinii

Sărbătorile au rostul lor, îl ştim, îl „cam" ştim – oricum suntem în stare să vorbim despre el, cu o nervozitate nebună, incontinentă şi impertinentă şi atunci când nu ne dăm seama că habar n-avem. Ori că, pricepuţi la dirigenţie morală şi competentă pe multiplicităţi rinascimentale, nu sesizăm moartea patrupedului în coteţ: că, vasăzică nu mai avem „organ" pentru a prăznui sărbătoarea.

Nu simţim, nu trăim şi nu transmitem „spiritul sărbătorii", cum numea V. Băncilă complexul psihologic , cu aură transcedentă, al zilelor mari. Dezrădăcinaţi dintr-o ruralitate eminentă „postmodernă" (vai, ce şic, ţaţo! ce şarm, bre), adicătelea intraţi în zodia minimalismelor şi a simplificării şi... prin zeflemea a ceea ce era pe cruci şi urcarea aceloraşi pe garduri, pătrunşi de zâmbitura nevrotică şi de consumismul ucigător al civilizaţiilor bătrâne ajunse acum la perucă şi ramolisment jenant – ne-am vârât singuri, cu cretinismul vesel, într-ale vieţii celei mai fasticioase.

Pe care, cu orb de galinacee o vedem fastuoasă. Alergătura bolnavă după bani şi poziţie, după adevăr şi impunere. În pofida multor aparenţe, nu sunt chiar atât de mulţi săraci – în paranteză fie zis. Nu de sărăcie, ci de mizerie şi de trogloditism trebuie să ne plângem.

Dar, aista-i altă poveste... Duhul sărbătorii... Deşi sunt felurite foc-religoase, naţionale, istorice, culturale, naţional-literare – ele cer o minimală condiţie decentă. Cuviinţă. Apoi, o mândrie că ţi-e dat să aparţii unei obşti care a dat nume mari sau care se pregăteşte neostentat şi cu dârzenie, pentru a întâmpina „orele astrale", Paştele, Crăciunul. Ce te faci când se învrcinează istoricul şi literarul, însă? Şi, mai ales, când „cam" eşti silit să participi, tu funcţionar, la astfel de pomeniri culturale care nu-şi propun să degenereze în „parastase", „chindii", „paranghelii"?

E puţin spus că sunt ştiinţe derapajele etilice ale aniversărilor sau ale comemorărilor personalităţilor ţărişoarei: ele sunt aşteptate, se impun de la sine şi, deci, e nota finală a „întâmplării culturale".
Dacă hazardul a juxtapus Ziua Unirii Basarabiei cu Regatul, la 27 martie 1918, cu 31 martie al lui Nichita Stănescu cu siguranţă poţi afirma că îţi trebuie în piept o măiastră cutie de rezonanţă pentru a fremăta, a vibra, pe lungimi diferite de unde ... "herţiene" (de la Herţa!), dar cu acelaşi patos românesc, cutie de rezonanţă pe care nu numai că n-o avem toţi, jumătate sau multicei (!?) dar nici n-o prea dorim. Folosesc relativizante („cam", „nu prea", „puţintel" pentru că maimuţăreala, ipocrizia, masca sunt cele mai răspândite opozite ale mitocăniei, vulgarităţii şi inculturii.

Sau, astfel spus, când nu este preistoric (şi în varianta Neanderthalian), eşti duplicitar, farmazon, „francmason" (vorba lui Preda), „falsmazon", şmecher, şarpe numiţi-l dvs. mai bine şi mai acid. „Oţi". Terţium ... nu prea nondatur ! La mijloc, nici de rudă, nici de sămânţă. Poate câţiva plictisiţi, dar cu aplomb: lasă-mă, dom'le!
Deci: Ziua Unirii Basarabiei, Ziua lui Nichita, postul, „vine Paştele, cuscrii!" ; toate cer participare intensă, sentiment, detentă culturală pe care nu puţin le au. Dar... nu „prea" le dau. N-am timp. Sunt griji multe. Există nervi, nu-i aşa, Marin Sorescu ?!

Meditaţiile, concediul, căsuţa de la ţară, benzina drumurilor zilnice făcute fără ambalarea anatomiei inferioare, ştaiful reprezentaţiei obligatorii într-o (printr-o) lume pe care, nu-i aşa?, o dispreţuim o bârfim dar, deh, n-ai ce-i face, monşer...
Poeţii, zilele patriei din suflet, muzichia, mai pot să aştepte şi chiar dacă le-ai cultiva - cum să măsori aportul, sedimentul lor ? Într-o lucitate (o licoare) şi mai atentă, şi mai expusă la deriva generală, la acea coborâre care parcă-i somn, parcă e moarte ?

Cum să împaci onest omagiul sincer adus unui trecut pilduitor şi unor figuri uriaşe cu asprele problemuţe ale subzistenţei cotidiene? Existenţa părţii noastre superioare cu visceralul şi grijile vieţuirii organice sau mimetic social.

Nicolae Boaru

Back To Top