Kitsch-ul americanoid (nu „americanizant”, fiindcă noi fugim de dracul dar facem ca el) al lansărilor (la apă, la baltă, la gârlă, la piscină, la batistă înmuiată) candidaturilor la postul de Prim-ministru n-a putut să scape niciunuia dintre observatorii nepătimaşi, cât de cât analitici. Muzica, aplauzele („ropote”, nu-i aşa?, ca să nu uităm prea repede ...), ieşirea în faţă pe post de prezentatori principali ai unor puşcăriabili, scuzaţi, ai unor justiţiabili, încliftarea propuşilor (Geoană, Stolojan, poate Tăriceanu), asemuitoare unor mumii trecute pe la Versace au făcut ca tiribomba 2008 preelectorală să fie şi mai lărmuitoare, frizând stridenţa. Bălţarea.
Nostime şi simptomatice n-au fost declaraţiile (au lipsit cele de avere) belicoase, nici promisiunile, late, umflate, dadaisto-futuriste, nici atacurile la incompetenţa, lăcomia, neonestitatea celorlalţi, ci totala nereferire la preşedinte. Parcă s-a dat ordin (nu să înflorească magnolia) să nu se facă nici o aluzie măcar la locatarul principal al Cotroceniului. Ba s-a dat ordin!
Oaia neagră, fiara sângeroasă, vânzătorul de flotă, corupătorul de toate, ba chiar de minore (vezi Elena Udrea!), deşuchiatul, tremurătorul piftios post-bahic, cel împotriva căruia s-a organizat complotul a 320 de diverşi parlamentari, când ţara frigea sau avea insomnii pentru probleme cumplite ale tinerilor, ale bătrânilor - ei bine, stupoarea stuporilor!, acest erede al lui Dracula a fost înconjurat de tandre omisiuni etice şi mângâiat cu cauciucul fin al unor prezervări diplomatice.
Parcă nici n-ar fi existat sireacul! Ba, ca pupăza lui Creangă, să aibă culori şi mai humuleştean-bălţate, a fost lăudat, citez, dragii moşului: „raportul Preşedintelui în faţa Camerelor reunite este, în substanţă, just şi chiar lăudabil; menţionăm, Raportul, nu omul”, a ţinut să precizeze, cartezian, un minunat parlamentar-şef, pe chipul căruia, prin alternanţa ridurilor de oboseală extraconjugală şi de travaliu în slujba libaţiilor lumeşti nu se putea citi o şcolaritate mai mare decât a ciclului gimnazial.
Repet: minune a minunilor, totul e minune. Ce să se fi întâmplat? O fi intervenit Ambasada S.U.A, sprijinitoare pe faţă a unuia dintre şefii de partid? S-o fi pocăit prezidentul, plecând de la Bran, de la brânza de burduf în coajă de brad, la adierea înfrigurat autumnală din preajma mănăstirilor moldave? E ciudat, pentru că oamenii noştri politici sunt renumiţi pentru cristalul conştiinţei şi bronzul caracterului, pentru despuierea de agrementul vremelniciilor terestre, nişte iacobini încruntaţi, somnambuli în etica lor de castităţi şi dezinteresări.
Şi pentru că tot vorbeam de culori bălţate şi de personaje asemănătoare cu nişte pupeze peste care pictori zăltaţi au aruncat paharul în care ştergeau culorile, nu pot să nu decupez prezenţa unei sprinţare hodobaturi, Popa, pre nume, şefă numită cu pleoştirea ochiului drept a unui colonel diriguitor de imagini tv alintătoare ale României de azi. S-a râs cu necaz de acest partiduleţ, găsindu-i-se tot felul de denominaţii care închid în ele şi umorul şi perspicacitatea şi nenorocirea de a fi contemporan cu astfel de specimene abia coagulate: „partid-taxi”, „partid-cameră de bloc”, „partid-tv”. Nu cred aceste minciuni sfruntate. Nu îmi vine să cred însă că am auzit ce am auzit. Ştiu că aţi auzit şi dumneavoastră ceea ce, la rându-vă, nu credeţi că aţi auzit. Poftiţi de luaţi (încă o dată) o trimitere la discursul personajului reprezentat de această doamnă drăguţică, dar bine bântuită de obsesia vârstei, obsesie citibilă în „toaleta” foarte... decupantă de forme anatomice alcătuind o (ex)frumuseţe ameninţată de inevitabile declinuri de lăbărţare şi povârniri.
Agrăeşte defuncta divă: „Fără dvs., d-le... România se ducea dracu”. Discursul a avut patru propoziţii. Aceasta a fost una. Eu mi-s (cred că aşa s-ar scrie şi postura de miss pe care o halicidează zadarnic prezidenta PAC) profesor de română şi mi-a venit automat în minte replica lui Moromete pe care, uşor schimbată, i-o transmit cu drag: „de ce să se ducă dracu România? Dar dacă ...?” În locul primelor puncte-puncte n-am mai trecut numele unui mare şef de partid cu care colonelul-televizor era duşman de moarte până acum câţiva ani. Iar în locul ultimei... amnezii sau sugestii, vă rog să completaţi dumneavoastră, în spiritul lui Moromete, propoziţia de răspuns.
Că, până la urmă, chiar aşa: de ce să se ducă dracu România?! Chiar de trei ori mai mulţi dacă aţi fi, minunaţii noştri înţelepţi şi curaţi morali oameni politici şi tot n-ar coborî o câtime pe nici un tobogan. Oricâte mineriade şi oricâte propoziţii abisal sapienţiale veţi lansa.
Nicu Boaru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea