Din lac, în puț - parcă aşa se spune, dar lacul poate să fie încărcat cu nuferi galbeni, puţul are în afund stele la care, săpând, dai de ele în apă. Nu e nici un rău dacă "entre les deux ton coeur balance".
Profitul e liric, sufletesc, de adânciri şi tristeţi contemplative.
Nici sinonimele lor nu sunt înconjurate de o aură sulfuroasă. Balta poate să aibă peşte; haznaua însemna, pe vremuri, nu numai visterie şi/sau loc de depozitare a deşeurilor de dezasimilaţie, ci şi cişmea cu apă proaspătă!
Vedeţi ce tâlcuri izvodit-a poporul aista înţelept şi ... de negăsit astăzi? Un acelaşi cuvânt desemna „cloaca", imundul şi „cişmeaua".
Şi asta, într-un timp în care apa era cumpărată de la sacagiii (întrebaţi-i pe elevii de-a XII-a şi pe profesorii lor mai tineri ce înseamnă!) care cutreierau uliţele târgurilor. N-aveam oraşe atunci - doar târguri, n-avem sate acum, ci doar nişte aglutinări bălţate, zgomotoase sau înţelenite într-o amorţeală geologică.
În schimb, fumuri, arţaguri, miorlăieli şi revendicări incontinente – puzderie.
„Un sodom", vorba lui Sadoveanu.
Mă joc trist, aducându-vă pe pagina... ecranului vocabule vechi şi, vai!, moarte. Nu sunt trendy, nu-i aşa? Îl uităm pe "fast" (substantiv şi adjectiv), în schimb îl adoptăm pe cel din sintagma "fast food", ştiută de toţi neciopliţii şi de toate amărâtele cu cerebel neutilizat din părăginimea ruralului valah.
O fi prostie cu tincturări de cretinism? o fi grabă cu multă nesimţire în ea?
Dar amorful unei „individualităţi gregare", sucite, răsucite de reclamele imbecile ale tv-ului, n-ar intra şi ea în cauză?
Cum ai da-o, tot în debit rămâi şi faţă de tine şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de lume.
O vermină rapace, leneşă şi ţâfnoasă, care doarme, înfulecă şi pizmuieşte... Iar asta – vermina, muşiţa, pidosnicăraia bipedă, mirmidonii spuziţi la gură cu bubele nimicului – alege, decide şi, oho!, culege, cum culegem toţi roadele luminatei ei înţelepciuni şi boieroasei ei austerităţi. Şi ce alege – vedem acum, am văzut ieri, brrr!, vom vedea mâine.
Fiindcă de ei voiam să fac o amărâtă de vorbire.
Am amânat-o , preţ de multe fraze triste şi burtoase, fiindcă nu numai că nu mă simt bine, tot admonestând sau consemnând buruienişul sau bulboana; dar, nici nu stă bine vârstei mele o altă postură decât aceea de a privi în oglinda coclită a vieţii mele, cearcănele poticnelilor şi dării cu oiştea în gard, precum şi vineţiile drumuri întortocheate ale unui prăpădit scârbit de cât a fost silit să mintă sub prostălăii ticăloşi de comunişti şi să se întristeze sau să se indigneze sub bandiţii de azi.
Am folosit două substantive – adjective: ticăloşi şi bandiţi. Două adverbe: ieri şi azi. Nu sunt - am onestitatea să spun – ale mele, nici substantivele, nici determinările temporale. Întâmplarea, simpatica, a făcut ca în aceeaşi săptămână să-l ascult pe savantul Dumitru Constantin Dulcan, la Bibliotecă, şi să-l citesc în prima carte postumă a lui, pe marele Fănuș.
Ambii (ce ciudat! ce bizar!) vorbesc despre comunism ca despre o epocă înţesată de ticăloşi (cu puţine excepţii); şi despre prezent, ca fiind o colcăire de bandiţi, o matrice de canalii de gang.
Iată citatul din Fănuș (Jurnal cu faţa ascunsă, II, Editura MNLR, Bucureşti, 2013, pag 157) :
„Noua orânduire e la fel – ba câteodată chiar mai mult – de ticăloasă ca orânduirea comunistă. Cei de azi sunt copiii celor care i-au băgat pe părinţii noştri în închisori sau în C.A.P. Nişte ticăloşi ordinari". Iar profesorul Dulcan: „Dacă cei de ieri au fost nişte ticăloşi, ăştia sunt nişte bandiţi".
Dur! Atenţie: cei doi sunt oameni de stânga. Dar de-o stângă nu aşa de închipuită, de mitocănească, de ţigănită, de înţesată cu golani fără şcoală, fără muncă şi cu diplome false.
Fănuș a fost prieten cu I.I. (ştiţi cine-i cel cu Ilici ca al doilea prenume!) până cu cinci ani înainte de sfârşitul său la Elias. S-au despărţit definitiv când, până la urmă, marele pesedist care a fost Fănuș Neagu, s-a arătat dezgustat de perseverenţa iliesciană în minciuna că nu a chemat minerii la Bucureşti. Se zice că i-a spus celui pe care Adrian Năstase l-a umilit şi l-a ironizat la un Congres P.S.D.: „Mai las-o dracului, măi, nea Nelule!"
Cât despre Dulcan, el a fost... general, paralel sau concomitent cu activitatea sa de medic în cele mai ermetice taine ale cerebelului uman.
Deci, n-am nici un merit în a taxa vechiul regim și perioada hoţiei actuale. Nu am apelat, din frică!, la două nume care vor rămâne după ce nu praful, ci ziarele care au pomenit numele celor de 20 de ani încoace profitori voraci vor dispărea.
În paranteză fie spus: credeţi că mult-hulitul Mircea Cărtărescu nu va fi citit când nimeni nu va mai pomeni de Zgonea sau Antonescu sau ăilalţii din cei cu 60% câştig electoral?
Cum s-a ajuns ca derbedeii din gările Parisului şi copiangiii lucrărilor de doctorat să ne decidă viaţa şi să intervină - cum nici Ceauşescu nu îşi putea permite - până şi în cazuri minore sau răzleţe, cum ar fi sancţionarea cu confiscarea automobilului dacă depăşeşti o anumită viteză.
Astea sunt măsurile uriaşe, luminătoare, la care se gândesc ei pentru ţară: ce să-i faci unui derbedeu (care cine ştie fiul cărui derbedeu de sus este) dacă îşi plimbă blonda, fiica altui derbedeu de sus, cu 200 la oră.
Iar ăsta (aţi observat cum măcar unul din cei doi citaţi mai sus folosesc demonstrativul „ăștia"?), cel cu măsura confiscatului, vrea s-o introducă în Constituţie! Haida-de! Destul am mursecat-o şi pritocit-o, violat-o şi europenizat-o pe ea, pe Constituţie!
Tot ca să-i vină mănuşă adormitului şef al ţării, primului somnoros dintre somnoroşi.
Numai nimicuri şi infatuări; doar bagatele şi aroganţe; fum şi tiribombe, încropeli şi văruiri de gard înclinat şi ştirb. Ieri lac – azi puţ. Fără broaşte, sau cu orăcăitoare râioase, fără apă, doar cu mâl putred. Un vârtej de fum sălciu. O goană a nimicului printre trestii care fluieră a pagubă. Zare pitică şi o glazură serbezită de poveşti în care uluitoarea generaţie a celor de până la 10-12 ani n-are cum să mai creadă. Miracolul românesc - ei, piticuţii aceştia splendizi în IQ-ul lor mirobolant conduşi de ambuscaţii unui destin nevoiaş - îşi continuă paradoxul lui nesecat. Vai, cum coexistă floarea de colţ cu buruiana numită b... porcului!
de Nicu Boaru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
