Nici prea sceptici, nici foarte iluzionaţi, totuşi mai aproape de rece decât de fierbinte, aborigenul îşi face sau ar trebui să nutrească niscaiva speranţe şi planuri.

Alege şi ce va... culege! Nu poţi fi atât de detaşat încât să rămâi la toate indiferent.

Nici nu suntem indiferenţi, de felul nostru, numai că, vorba „miliţionerului” şef din „O scrisoare pierdută”, Pristanda : ”altele am eu în sufletul meu”. Bine ar fi să ştie, nu Pristanda!, ce proiecte sau gărgăuni ne trec prin cutia craniană, cât de mobilată este ea cu circumvoluţii, sinapse şi neuroni dintre care cei (cele) ai (ale) răspunderii să nu absenteze.

Am auzit în defuncta deja campanie trăznăi şi platitudini, gogoşi (în timp ce mâncam mici puţin cam fezandaţi oferiţi din toată sărăcia unor candidaţi) şi propoziţii rezonabile ba chiar interesante. Vorba aceluiaşi chirurg extraordinar dar din păcate nu şi terapeut Caragiale: lume de toată mâna, şi pitici, şi căţăraţi pe umerii cuiva, şi slăbănogi pe dinăuntru, şi tare învârtoşaţi la minte, bipezi, unii cu atât mai interesanţi cu cât erau mai pitoreşti, vreo doi cu aparenţă de respectabilitate dar foarte trebuitori ca prezenţă pentru spitalele de insomniaci. Un echilibru... mijlociu, ca să mă joc pe cuvinte, sălciu, puţin pitic, ceva săltat pe tocurile de la pantofii lui Boc în poza de la cununie.

Cei care se vor alege, chiar dacă n-au vlagă în idee şi bicepşi pentru o munca de ingeniu şi de tenacitate,

de originalitate şi de travaliu susţinut, va trebui măcar de ochii lumii, de teama şfichiuirilor presei şi de părerea „coledzilor” să aibă o aparenţă de onorabilitate. În fond, ne prezentăm cu nişte oameni în nişte comisii de specialitate de la care depandă... Scuzaţi, aici nu mai depinde de bătrânul şi actualul Caragiale, pentru că intrăm într-o zodie care ar presupune o decaragializare. Sunt probleme arzătoare la ordinea zilei pe continent şi în lume care ne afectează nu puţin şi nu peste mult timp. Si nici pentru puţin timp. Ni se pare că nu este de prisos afirmaţia că alegerea preşedintelui nu este chiar atât de importantă în consecinţele ei de durată. În implicaţii la nivel profund comparativ cu europarlamentarele. Este şi va fi o experienţă pentru oamenii noştri.

Aşa cum zecile de mii de muncitori din afara ţării se întorc în amărâtele noastre de sate năpăstuite

de puţinătatea mentală a multor primari aducând lucrurile bune pe care le-au văzut pe aiurea, tot aşa, dar mai sus, reprezentanţii noştri la Bruxelles vor schimba, măcar prin element de comparaţie şi aşteptările noastre legate de parlamentarii „dinăuntru” şi de omul politic în general şi îi vor schimba chiar pe aceştia, nemailăsându-i să dospească în borhot şi lâncezeală sau în furtişag cu impurităţi. Vom vedea mai bine treburile dinăuntru, lovindu-ne sau interesându-ne de cele ale Europei şi ale lumii, ieşind dintr-un egoism şi o mulţumire joasă, redusă la divertisment şi stomac, manea şi telemea, sau o nemulţumire perpetuă faţă de tot ce este românesc.

Chiar mi-aş dori să se împuţineze speţa acestor cârtitori de meserie,

strâmbăcioşi din nas şi strâmbători de adevăruri, tipi în fond leneşi şi incapabili să sfinţească locul. E atât de uşor să vezi neghina iar tu să critici la bufetul din sat, cu berea în mână scuipând pe jos cojile de seminţe. N-ar strica un pic de pedagogie cu nuieluşa pentru lingavii moralişti peltici de aici, obligându-i la un exemplu, la o faptă, la o curăţire a propriei ogrăzi. Arată-mi, tu, cum trebuie, măi Gigi, şi apoi să imiţi din amvonul ca un prepeleac în care te aburci predica de moralină! NICU BOARU

Back To Top