Din nou suntem constrânşi să constatăm aleatoriul păgubos cu care sunt luate deciziile de numire la nivel înalt. Se continuă o cretină şi suicidară politică de ridicare în dregătorii a unor oameni dotaţi, unii chiar performanţi, dar care sunt propulsaţi spre sfere și leviere pentru care nu au aptitudini... manageriale (scuze pentru clișeu) şi nicio „didactică" de exercitat asupra oamenilor departamentului respectiv.
Se alege nepotrivit de către... nepotriviţi. Şi asta, în ţara în care există proverbul „Omul potrivit la locul potrivit".
Dar, există proverbe tocmai pentru a fi contrazise. Trăim alte vremuri, uşurele, cu alte stele (dar fără cer!), cu ţeluri strictamente (cuvântul are în el pe „stric", trimiţând la „stricnină" şi la „stricat") materiale, de îmbuibare, comoditate şi reprezentare socială printr-o opulenţă uneori cu accente nesimţite.
Aşa s-a ajuns să alegem, uneori în pofida aptitudinilor şi chiar a voinţei vreunui activist partinic, ca miniştri, actoraşi (buni, nici vorbă), filosofi, afacerişti – oricum şi în majoritate inadecvaţi.
În noua guvernare, ceea ce s-a întâmplat la învăţământ şi cultură ar fi fost scandalos în orice lume civilizată; la noi, nu.
Aceasta parcă pentru a consolida zodia „fatalităţii", precum şi a atotputerniciei sintagmei „la noi, nu". Vă ameninţ de acum, iubiţilor, cu un articolaş îngâmfat şi zăpăcit, de-al meu, în care o să încerc să pun pe seama unei anumite televiziuni – ceea ce nu este neadevărat – toată părerea rea pe care o avem în ultima vreme despre noi.
Şi-aşa, nu eram renumiţi prin coeziune; dar cum băsescofobia şi ... bocalergia studioului TV cu pricina erau pătimaş-furibunde, totul devenise o negaţie şi un furor anti-românesc. Uite că Boc nu mai este – iar la Cluj, eu am auzit zilele acestea, este foarte stimat şi chiar iubit (!) -, Băsescu a ieşit din ring şi... şi lucrurile nu merg bine! E ciudat? E bizar? (vorba personajului din Eugen Ionescu).
Vreo trei ani de zile am putut să-i văd (până n-am mai putut să-i văd!) pe M. Diaconu, pe bărbosul cu ochelari Barbu, pe duduița Andronescu, seară de seară, dar absolut seară de seară, câte 3-4 ore, clamând alături de Ciutaci, Badea şi alte cristaline sinteze axiologice româneşti.
Numai nemulţumiri şi clăbuci invectivali; numai radiografii inclemente; totul garnisit cu sfaturi articulate superior – ironic – dirigenţial.
Uneori mă întrebam: când ei, intelectuali autentici mai aveau timp să scrie, să citească şi chiar să se odihnească. Când o profesoară sau un profesor ca Andronescu și Barbu, Marga şi alţii din acelaşi aluat frământat din grâul cel mai ales al etniei, mai reuşeau să conspecteze, cel puţin, vreo carte în specialitate, să concocteze un curs nou, darmite să mai meargă la un film, teatru, plimbare, să iubească, să îngrijească de nepoţi, să sufere, să se bucure?
Pentru mine erau o „enigmă nesplicată". Nu sunt chiar trândavi, dar aşa exemple de hărnicie valahă, aşa modele invidiabile chiar de către Iorga, nu sunt la îndemână la Paris, Londra sau Berlin, mă topeam de admiraţie. Îngheţam de invidie, dârdâiam în faţa performanţei lor.
Eu eram obişnuit cu aceste multiplicităţi de Renaştere italiană, încă de pe timpul primariatului lui Oprescu: chirurg şef, director de spital, profesor universitar, deputat sau senator, preşedinte de filială politică şi... şi... câte trei ore pe seară la acelaşi binecuvântat post TV.
Cum putem să cârtim asupra valorii româneşti când Pico della Mirandolla ar păli de ranchiunoasă invidie văzând-o pe madame Andronescu par example. Las-că nici Titu Maiorescu nu s-ar simţi prea bine. Şi, ce s-a întâmplat cu aceste nobile bipede valahe, odată urcate în şaua năbădăioasei politichii dâmboviţoase?
Ce au făcut această pitică Bușulenga de la fizică sau matematică, țeposul Barbu, filosoful cu tot neamul vârât în conducerea Universității din Cluj, Marga, actorul uriaş cu soţia câştigătoare de concursuri măsluite?
Păi, ei au adus lumină (şi căldură), civilizaţie, ordine si disciplină germană în domeniile pentru care se pregătiseră pe ascuns, în miez târziu de noapte după ce plecau, la ora 23 din TV5 (era să scriu in franceză, tevesenc!), adică din ecleratul şi eclerorul (sunt simpatic, nu?!) post al unuia dintre cei mai mari români pe care l-a ivit pământul românesc ("Ape vor seca în albii, pe locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, până când ... ") .
Androneasca dusu-s-a odihnească-se în pace! Are nepoţi, are vecini, are vile, nu apartament la bloc ca Funeriu. Împrumut de la simpaticul Banciu o vorbă: „să mai stea d... şi pe-acasă!".
Actorul... a dat piept cu sălbaticii care l-au lucrat din toate poziţiile, ba chiar i-au oferit un frumos costum papuaş alcătuit dintr-un papion şi o mică rochiţă scoţiană din frunze de palmier.
Uitam că i s-a mai dat şi o scobitoare puţin mai lungă, ca pentru o suliţă ceva mai mică. Lui Barbu, raţele politice i-au ciugulit din 2 în 2, firele bărbii, adăugându-i smochinirii naturele o paloare de crater lunar şi o mâzgă la buze venită dinspre vulcanii noroioşi ai cotidianului românesc peltic.
Iar Marga – ce mai freamăt, ce mai zbucium! Abia plecă bătrânul, niciun regret şi, vorba cuiva, „nicio condoloanță". Praful şleahurilor (șleaurilor) scitice îl va înnălbi până la evanescență.
Va rămâne din el nu surâsul pisicii din Yorkshire, pentru că n-a știut să zâmbească, ci suvenirul negocierii continue şi descrescătoare mereu al posturilor de muls pentru bogatu-i familion şi pentru moţul pe care el l-a reprezentat pe acest tumul de glot.
N-avem noroc şi pace la miniştri. Pace nouă! Pace şi lor! Norocul ni-l mai facem şi noi, însă. Atât doar, că nu noi îi alegem. Noi îi alegem pe cei care aleg sau propun. Iar aici, e altă poveste. Ceva, cumva, care nu aduce a 1001 de nopți, ci... mai spre un „coșmărel", mai megieş cu o „nenorocioară", mai la frontieră cu o „tragediuță". M-am prostit (mă prinde!) cu diminutive pentru că poate aşa exorcizăm zodia sub care adumbrim, „pustiiți, veștejiţi și amorţiţi".
Zodia diminutivului. Clima micimii. Prevalenţa neîncheiatului pitic.
P.S. Că tot vorbeam de filosoful Marga. „Ministrulețul" şi apoi „şefuleţul I.C.R." Noica (filosof-filosof) spunea odată: „Am ajuns să nu mai spunem suflet, ci sufleţel; nu „țară" – ci „țărișoară". Poţi concepe în condiţiile acestea idealul şi majorul?".
Nicolae Boaru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
