Se dedică zolidului prozatore și contondent-elaboratului publiciste Florin Toma, brav concitadin, ploieșten dat în Paște
Vremuri anapoda. Adică, o aparenţă de normalitate. O încropitură, ceva bălmejit, aiurit şi necăjit. Un prezent care e numai o senzaţie necatifelată de bine relativ sau de rău necopt. Trai valah, cu dodii, amnezii, ignoranță și neîncredere. Dedesubt, omuleți; deasupra nu prea sus cer fără stele.Și, totuși, nu-i așa de rău să viețuiești pe aici. E greu să exiști. Se cer, dacă nu geometrii etice, nipone, oareşce prinţipuri.
Cu descurcăreli şi văicăreli, cu hei-rup silit şi tânjeală orientală cronică nu-i poţi ajunge pe nemţi şi nici pe... ai noștri de altădată.
Elite, modele - singuratice, umbrite de paiațeria, vedetismul, împrăștierea, hulpăveala neistovite ale unei puzderii bipede... telepurtate. Clasă de mijloc - e de abia la... clasele primare. Se abecedarizează, cu învăţători suplinitori, cu meditaţii şi corigenţe. Oricum, la serbarea din 15 iunie, nu urca pe scenă. Boborul, cu pretenţiunile şi grimasele lui.
El pe toate le ştie, merită totul, plăteşte el tot ce apare – underground, dar apare – valoros, consistent şi mai ales crede că are dreptul suprem: să fie nemulțumit. Verde, neaoș, cu sudalmă și expectorare. Nu să critice – să fie mereu nemulţumit. A uitat că era frustrat, privat, amputat înainte, acum strâmbă din năsucul lui fin, de fost navetist, astăzi sociolog sau psiholog la Spiru Haret.
Iar caimacul, spuma, creasta de cocoş sau de val oare cine e? Oare cine? Păi, nişte, nişte... oarecine. Până mai deunăzi, mai anţărţ, cum se spunea altă dată, şi elite, şi bobor, nemulțumiţi ne aflam cu toţii de parlamentari (li se spunea şi... parlagii, deşi cuvântul trimite la... măcelari!), cu toate că pe acolo se găseau poeţi, academicieni, savanţi sau oameni, să zicem simpli, care făcuseră ceva, cumva, în viaţă.
De vreo trei-patru anișori, de când cu această opoziţie de tv, prin care masa este manevrată spre ceea ce trebuie să ceară, n-a mai existat picioruş împleticit şi căpşor năuc sau cretin printre cei ștampilaţi. Se ştia că tot ce se urcă pe listă, în ultima vreme, reprezintă tot ce este mai deject, chiar abject, mai carent, mai turbulent social – dar omuleţul cu căpuţ obliovizat tot partideaua o alegea.
Nu e o observaţie de mare acuitate aceea că un guvern și un parlament abia pot fi încropite cât de cât convenabil, dacă aduni câte 2-3 de la fiecare partid. Ei, acel partid de televizor şi acel trust cu ambiţii de chit voia să înghită şi să dirijeze totul. Anti Boc fiind, tot ce era de partea cealaltă devenea automat impecabil. De aceea n-am mai auzit de parlamentari năuci, hoți sau canalii; de aceea, se întâmpla numai rău în ţară.
Ăstora, de la postul acela, şi mai ales ăluia, îl știţi bine pe delatorul propriilor rude şi pe ştiutorul dezinteresat al conturilor lui Ceauşescu, li se datorează celebra şi infecta vorbă a țoapelor valahe: cine, noi, românii? Sau: suntem în România, ce vreţi?
Nu era doar România lui Boc sau a lui Ciutacu și Gâdea, nici a lui Băsescu ori a floralului Voiculescu, mai erau şi nişte statui şi nişte peisaje, şi nişte stări de suflet, şi nişte cărţi, şi nişte sfinţi şi nişte uriaşi duhovnici, ca să amintim de aceştia că tocmai plecă, înmiresmat cu mir plâns, unul dintre ultimii...
Acum, chipurile (fără faţă, dar cu feţe...) există, vai, opoziţie la guvernare. Şi tot balcanică sau turcită, fiindcă nu vine dinspre opoziţia - opoziţie, care nici nu mai există, balcanică şi turcită fiind şi ea. Ci tot dinspre... dinspre postul (n-am sărit o literă, deşi puteam să spun... postul satului!), trustul cu pricina.
Care este / sunt la guvernare! Dar el/ei ne iubesc pe noi! Ia liubliu tibia (și peroneu, de la dictatorul Peron). Ei fac opoziţie pentru noi, la leviere fiind. Sincer să fiu, deşi n-am fost altfel până acum, îi voiam la lopată, nu la leviere. Tăgada şi revolta lor sunt pasagere şi mutabile.
Câte un pic de acid azi, pe Ponta, mâine ceva odicolon, că parfumul e scump şi poate nu merită ipochimenul, nu foarte recunoscător. Crinuţ este ţinut sub fustele Cameliei, până trece răul şi se/alege ceea ce vrea şi ceea ce ştim de doi ani de zile, cam cum a trecut râul Prut Cantemir, pe sub fustele ţarinei. Sau ale cui or fi fost. El, Crinuţ, nu Cantemir, ştie că-i istoric. În fine, muzeograf, tot pe acolo, tot un drac fără coarne.
Lehamite de asemenea opoziţie. Nu ce simt eu că e urât sau schilod contează, ci ceea ce mi se arată sau mi se suflă. Dacă încerc să fiu mai puţin subiectiv aş vrea să mi se arate şi radiografia cancerelor celor care fac radiografia colegilor lor de guvernare. Altfel cădem în ficţiunile negre ale lui Orwell sau în superba contrautopie a unei scriitoare din Canada, Margaret Atwood, din care am luat titlul: Sclipiri de normalitate. Le vom vedea vreodată licărind? Ca-n acele proze (leproze!) cineva are portofoliul Ministerului Adevărului sau ca în altă parte, nebunii dintr-un spital de taraţi nevrotic, evadând, au reuşit să-i închidă pe doctori şi să treacă ei drept medicii curanţi.
Pentru mine este o enigmă (proastă, ca pentru mine!) felul şi rapiditatea în care au reuşit aceşti... medici, cărora nu li s-a făcut de către nimeni expertiza, să prostească sau să ducă prin strungă 70% din 30% din pensionarii şi bugetarii care s-au prezentat la vot. Prin ce... strungăreaţă de moderatoare isterică au ieşit siflantele persuasiunii, ba chiar ale coerciţiunii. În fine, asta-i altă povestioară, altă fabulă.
Iată că nemţii-nemţi (nu românii-nemţi de altă dată!) ne fac o expertiză la nivel de șefuleţi. Nu chiar măgulitoare, nici jignitoare, aşa cum un croşeu de dreapta nu te alintă, nu te jigneşte: te loveşte.
Şi ne loveşte pe noi – fiindcă te simţi!- deşi se concetrează pe doi eroi, sau doi pitpalaci, două monumente sau două grămezi hlizite de greşeli şi îngâmfări, pe două pagini de istorie românească sau pe doi ignoraţi şi bârfiţi veninos în propriile partide, adică pe, adică pe...
Adică... pe săptămâna viitoare.
Profesor Nicolae Boaru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
