Sfântul Gheorghe a făcut o minune pentru Mircea Roșca, ridicându-i arestul la domiciliu, spre bucuria celui din urmă, care a simțit nevoia să bea de fericire. Și unde este un loc mai potrivit să uiți de necazuri și să speri la viitorul politic decât la cârciuma din Valea Călugărească, zisă și Feteasca Neagră – hâc!
Acolo s-au reunit, după un comitet executiv județean, noii liberali, în frunte cu liderii județului. Și, cum unul dintre aceștia este Gheorghe, s-a găsit motivul perfect de cinste și fericire, că vorba aia - Opoziția luptă pentru popor, dar se mai și odihnește la un șpriț, să se așeze bine lupta de clasă. De clasa I.
Roșca ar fi apărut la chermeză, l-ar fi luat în brațe, cu ochii în lacrimi, pe Semcu (dragă Adriene, îți mulțumesc pentru dorința de a da o speranță românilor, hâc, într-o altfel de Românie, hâc, îți mulțumesc pentru șansa pe care mi-ai dat-o ca împreună să facem cea mai spectaculoasă..., hâc) – cred că așa a arătat scena.
Semcu, cu ochii mari, însă mult mai cumpătat decât acum câțiva ani, când i-a descentrat ochii deputatului Gunia care nu și-a revenit nici până în zilele noastre (Noroc, Dragoșe, merge Opoziția?), a declarat că, pur și simplu, îl doare-n p..ă de el, însă se sacrifică pentru țară, desigur, pentru reformarea clasei politice, pentru dezideratul din 16 noiembrie, astfel încât cei doi s-au împăcat, lingând, doctrinar, doi mici cu muștar aduși de nea Gigi, făcuți bine, să nu-i dea reformatorii la remaiat.
Împăcarea istorică a fost nășită de sărbătorit, co-președintele liberalilor, deputatul George Ionescu. O singură persoană, probabil neagră de oftică, a fost absentă de la chermeză, din motive de travaliu. Sănătate tuturor, trăiască lupta din Opoziție, speranța noastră, a tuturor alegătorilor pentru o clasă politică reformată, cinstită, dedicată poporului!
Sebastian Ignat / Text preluat de pe blogul autorului