După ce presa prietenoasă a informat publicul ploieștean că primarul interimar Cristian Ganea a plecat în „prima sa vizită oficială", la Harbin, în China, reporterii punctulpeignat.ro au aflat unde se va duce Ganea în a doua sa vizită oficială.
„Iată dovada că lucrurile se schimbă și că administrația PSD se implică cu tenacitate în efortul intens pentru bunăstarea tuturor ploieștenilor. Domnul primar Ganea a început anul în forță, adică pe patine, la Festivalul de Gheață de la Harbin, China, la poporul frate și prieten. După ce se va specializa acolo împreună cu alți membri ai municipalității, pe banii contribuabililor, se va întoarce la Ploiești cu câteva lucruri concrete. Mă refer la câțiva frumoși magneți de frigider, încălțăminte originală Adibas, un termoplonjon și un trening comod marca Plima, pentru statul la birou, la etajul trei al Casei Albe", declară un apropiat al interimarului din fruntea Primăriei Ploiești.
A doua vizită oficială a edilului Ganea va avea loc imediat după întoarcerea din China.
Text integral - punctulpeignat.ro