Oraşul Ploieşti a avut parte de o mare minune. Puteai să culegi pâine de pe stradă! Nu vă gândiţi că aşa ceva a fost posibil datorită noului primar, nici măcar a unora dintre candidaţii pentru Parlament, dar, totuşi, la Ploieşti, în zona „Covrigi calzi”, strada a fost „inundată” cu pâine! Am putea spune că a „plouat” cu pâine. Intersecţia din zonă a fost sâmbăta trecută, pe la ora 7.15, plină de pâine. Sute de franzele puteau să fie culese, pur şi simplu, de pe stradă!
Nu a dat un boom economic peste urmaşii lui Moş Ploae, iar pe Dâmbu nici nu se poate spune că ar fi curs lapte (sau miere). Totul pare să fi fost cauzat de un şofer gură-cască, plecat în cursa de distribuţie a pâinii. La intersecţia respectivă şi până aproape de blocul vopsit galben-albastru, întreaga stradă era pavată cu franzele. Oamenii, puţini ce-i drept, zăboveau o vreme, se minunau, apoi îşi vedeau de ale lor. Abia de s-a îndurat unul să culeagă, de ici-colo, câte o pâine. Cum să se mai plângă ploieştenii de nivelul de trai scăzut când pâinea se revarsă generos la tot pasul?