Categorie: Pamflet

„O să vedem noi cu ce manelişti, rockeri de cartier, băieţi de băieţi o să ne procopsim de la toamnă cu uninominatul ăsta!”. Iată propoziţia pe care o auzim tot mai des zilele acestea, în drumurile sau „zapp-ările” noastre cotidiene. Toţi se plâng de inferioritatea viitoarei clase politice, de mediocritatea, în cel mai bun caz, a viitorului Parlament. Nu vorbesc cu bănat cei care se plâng; şi nu se plâng retoric. Ei chiar cred că vor asista la o „poluare” de proporţii a legislativului prin invazia „bagabonţilor”, nici măcar „scârţa - scârţa” pe hârtie, ci a troglodiţilor cu bani, a maneliştilor şi a dizeuzelor de pe la cumetrii, faună ignară, neprocopsită cultural, tembelă, pleziristă, fără nimic sfânt.

Să repetăm: acum când prin comune sau prin oraşe a început încăierarea ignobilă a atâtor apetituri de putere şi incredinţări paranoice de insubstituibilitate pomenirea dejecţiei umane care stă să intre în Parlament este articulată cât mai des. Vorba lui Moromete: câteva chestiuni rezultă din ce spun (nu Cocoşilă), ci cocoşaţii ăştia (fără Notre-Damme). Dacă nu suntem noi la stabiliri de legi, tributuri, impozite, decizii pentru ţară, alţii vor însemna începutul finalului. Potopul va veni dacă noi nu vom fi aleşi. Vine Guţă, intră Irina Loghin, ţop şi Mutu: apocalipsa după ei este... antamată!

Ăştia au bani, noi, săracii, idealiştii, cinstiţii, apelăm doar la panoplia onestităţii şi a valorii intelectuale. Nu-i alegeţi pe manelişti, pe băieţii din Ferentari, dragi concetăţeni; ei vor însemna începutul pierderii oricărei credibilităţi externe şi a oricărui spor interior economic, social sau... cioclopedic. Adică, ei vor fi... cioclii României post nu ştiu ce. Cam aşa ar sta această apocalipsă veselă sau grotescă schiţată de mulţi dintre neduşii la biserică înveşniciţi se pare din '90 încoace. Guţă are bani, Miron Mitrea, nu; Irina Loghin este o fripturistă, o inconsistentă, dar Hrebenciuc, floralul, ascetul, ştie cum să consolideze cele democratice din România echităţii prezente şi viitoare. Dacă stăm cu frică, dacă stăm drept şi suntem cu luare aminte (mai ales cu... ţinere de minte) parcă alcătuirea de până acum a nobilei instituţii bicamerale a fost aceea care a dat lovitura de măgar imaginii democraţiei incipiente de la noi. Nu cred că aţi uitat, dragi lectori (şi conferenţiari) de reproducerea jenantă, umilitoare pentru cetăţeanul onest al amărâtei noastre ţări, a scenelor în care „aleşii” tropăiau, fluierau, înjurau ba îşi aplicau upercuturi şi chiar invective cu spută.

Cine trimitea coşciuge acasă lui Coposu şi lui Raţiu? Cine fluiera, grohăia, răgea în Parlament? De ce este răspândită ecuaţia om politic = ireductibil neserios, individ emblematic cuprins în imaginea celui care îşi sprijină o falcă cu o mână în timp ce cu cealaltă îşi masează spre prurit partea dorsală. Guţă făcea ca toate maimuţele când s-a citit procesul comunismului? Salam (nu strâmtoarea!) tropotea mai abitir decât căluşarii când vorbea vreunul din opoziţie?

Neuitate sunt momentele de aur ale conducerilor Quintus şi Văcăroiu, doldora de sforăituri, înjurături, mieunături, dezertări cumplite de la urgenţele vitale ale ţării sau unanimităţile jegoase de la umflatul tantiemelor proprii. Unde se aprobau ceea ce decideau de comun acord - pentru justiţie sau alte foruri de chestionare ale trecutului neelucidat şi ale prezentului murdar - şefii din umbră ai partidelor de opoziţie între ele la toartă. Şi acum, ne temem că vin maneliştii, categorie adică a proştilor cu bani, uzurpatori ai filosofilor şi instanţelor morale de acolo. I-aş întreba doar atât: de ce vreţi iar şi iară să candidaţi? din '90 mereu, din nou, încă o dată, pentru fericirea unui neam care, totuşi! dă bune semne de alfabetizare civică.

Back To Top