Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

pntcd logoPNŢCD îi cheamă pe românii întreprinzători şi cinstiţi la proteste de stradă împotriva asasinatului economic practicat de guvernarea USL prin limitarea plăţilor în numerar, anunță PNȚCD prin intermediul unui comunicat trimis presei.

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat califică drept un veritabil „asasinat economic" proiectul de ordonanţă prin care guvernul USL limitează plăţile în numerar pentru persoanele fizice şi juridice la 2000 de lei/zi, respectiv la 10.000 de lei/zi.

„Pe de-o parte, acest act normativ încalcă flagrant libertăţile individuale ale românilor cinstiţi prin obligarea oricărei persoane fizice care vrea să cumpere, de exemplu, o casă ori o maşină, să efectueze tranzacţia prin bancă, plătind în plus comisioane din care beneficiază doar sistemul bancar. Pe de altă parte, acest act normativ reprezintă o altă acţiune din războiul pe care guvernul de stânga al USL l-a declarat întreprinzătorilor români. Ordonanţa regimului Ponta-Antonescu va avea drept consecinţă sufocarea mediului privat prin creşterea costurilor de achiziţie cu valoarea comisioanelor mari, plătite de antreprenori către bănci. De asemenea, măsura anulează posbilitatea ca firmele aflate în insolvenţă din cauza datoriilor pe care le are statul la aceste firme, să se relanseze economic prin utilizarea singurului mijloc de plată care le mai putea ţine în viaţă", se afirmă în comunicatul țărăniștilor.

„Apreciem că această măsură este luată de guvernul stângist Ponta-Antonescu din disperarea de a face rost cu orice preţ de bani la bugetele de stat în anul 2014, bani care urmează să fie utilizaţi ca pomeni electorale. Din incompetenţă şi ticăloşie, guvernul USL ignoră însă o realitate economică: limitarea plăţilor în numerar va reduce şi mai mult activitatea economică în România şi, pe cale de consecinţă, şi gradul de colectare a veniturilor la bugetele de stat.
Ca apărător al românilor în faţa agresiunii guvernării USL, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat îi invită pe întreprinzătorii mici şi mijlocii (IMM) la elaborarea unui plan comun de acţiune împotriva acestei măsuri aberante. De asemenea, în următoarele săptămâni, PNŢCD va organiza proteste de stradă în Piaţa Victoriei împotriva asasinatului economic al guvernului USL. Îi chemăm alături de noi pe toţi românii cu spirit întreprinzător, pe toţi românii care muncesc cinstit, pe toţi românii minţiţi şi furaţi de guvernarea USL", se încheie comunicatul PNȚCD.

Back To Top