Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Campania electorală pentru prezidenţiale a încins spiritele politicii prahovene, iar la Biroul Electoral Judeţean şi la Poliţie plouă cu reclamaţii.

Cei mai revoltaţi par să fie reprezentanţii Alianţei PSD+PC, care au reclamat încă de la debutul campaniei, pe 29 octombrie, faptul că persoane necunoscute împart prahovenilor fluturaşi pe care apare, alături de sigla Alianţei şi de imaginea candidatului Mircea Geoană, un aşa-zis guvern din care nu lipsesc Marian Vanghelie sau Viorel Hrebenciuc. În consecinţă, oficialii Alianţei au solicitat celor două instituţii demararea cercetărilor şi pedepsirea celor care, folosindu-se de însemnele formaţiunii, lansează infromaţii false. 

O altă neregulă semnalată de PSD+PC şi făcută publică de liderul PSD Prahova, Mircea Cosma, a fost aceea a panotajului, unul dintre partide fiind acuzat că nu respectă legislaţia în vigoare. Această ultimă reclamaţie a fost admisă, iar autorităţilor locale li s-a recomandat luarea de măsuri pentru înlăturarea neregulilor. Mircea Cosma a mai spus, de asemenea, că multe dintre activităţile electorale ilegale sunt tot mai greu de trecut cu vederea, printre acestea un loc fruntaş ocupându-l dezinformarea şi turismul electoral.

Back To Top