Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

traian-basescu-declaratiiUPDATE: Victor Ponta, a declarat, în Parlament, că speră ca preşedintele Băsescu să accepte noul Guvern, precizând că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituţie privind strict schimbarea compoziţiei politice a Guvernului.

Premierul a subliniat în Parlament că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012.

„Mergem cu acest program de guvernare până în 2016", a spus Victor Ponta.

 

Printr-o scrisoare adresată premierului Victor Ponta, președintele Traian Băsescu solicită ca, înainte de votul Parlamentului privind noul Guvern, prim ministrul să ceară aprobarea pentru un nou program de guvernare.

UPDATE ora 14.30: Președintele Traian Băsescu a făcut mai multe declarații prin care precizează procedura de legitimare a Guvernului și de ce a solicitat premierului un nou program de guvernare.

„Forţarea votului pentru noul Guvern fără modificarea programului riscă atacarea la CC. Şi dacă se depune moţiune de cenzură după asumarea răspunderii, numesc imediat miniştrii", a declarat Traian Băsescu, titrează Mediafax.

Președintele a mai explicat că „riscurile sunt fie atacarea la Curtea Constituțională de către 50 de parlamentari, ceea ce ar duce la întârzierea numirii noului Guvern, fie declanșarea conflictului între Președinție și Parlament, având ca obiecțiune faptul că o nouă structură politică și un nou Guvern se instalează pe un program al unei alte componențe a Guvernului".

Traian Băsescu a mai precizat că i-a propus premierului asumarea unui nou program de guvernare, astfel încât instalarea noului Guvern să fie legitimă.

„Nu am predispoziţie să las un precedent care poate fi invocat după ce îmi termin mandatul ca fiind un precedent constituţional", a subliniat președintele.

Mai multe declarații ale președintelui AICI

 

„Vă solicit să luaţi măsurile necesare pentru instalarea noului Guvern cu respectarea procedurilor constituţionale.

Astfel, anterior aprobării de către Parlamentul României a propunerii dumneavoastră de modificare a structurii şi compoziţiei politice a Guvernului, este necesar să solicitaţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare în raport cu noua componenţă politică", scrie Traian Băsescu.

„În urma înţelegerilor politice pe care le-aţi parafat, noul Guvern este susţinut de Partidul Social Democrat, Partidul Conservator, Uniunea Naţională pentru Progresul României, Uniunea Democrată Maghiară din România şi Minorităţile Naţionale reprezentate în Parlamentul României. Noua configuraţie este de natură a produce o fractură puternică a votului acordat de către cetăţeni la alegerile din decembrie 2012, care cu o majoritate covârşitoare au încredinţat Uniunii Social Liberale mandatul de a forma Guvernul", se mai precizează în mesajul președintelui, titrează digi24.ro.

„În măsura în care veţi solicita aprobarea Parlamentului, menţinând programul cu care a fost învestit Guvernul USL şi care în prezent nu mai există, consimţiţi la delegitimarea Guvernului României", mai scrie Traian Băsescu.

Vezi articolul original

 

Back To Top