La finele săptămânii trecute, la birourile electorale de circumscripţie din comunele Măgureni şi Păuleşti, candidaţii PSD din partea Alianţei electorale PSD-UNPR-PC (Aida Iarca – la Măgureni, şi Sandu Tudor – la Păuleşti) s-au înscris, oficial, în cursa pentru alegerile locale parţiale din cele două localităţi prahovene, scrutin care va avea loc pe data de 25 mai, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, potrivit ziarulprahova.ro.
La depunerea celor două candidaturi pentru funcţia de primar au participat preşedintele PSD Prahova, Daniel Savu, preşedintele UNPR Prahova, Daniel Niculae, secretarul executiv al PSD Prahova, Rareş Enescu, preşedintele TSD Prahova, Bogdan Toader, senatorul Georgică Severin, alături de susţinători ai celor doi aspiranţi la fotoliul de edil al celor două comune prahovene.
Premierul Victor Ponta şi-a arătat susţinerea pentru Sandu Tudor şi pentru Aida Iarca în lupta pentru câştigarea funcţiei de primar al comunei Păuleşti, respectiv Măgureni.
„Vom merge în fiecare judeţ, pentru că nu doar stând la televizor şi criticându-i pe alţii poţi să faci ceva pentru România. Cred că dacă vrem să facem ceva pentru Prahova, pentru Păuleşti, pentru fiecare oraş sau comună, trebuie să venim să ne vedem cu dumneavoastră, să ne spuneţi ce lucruri bune aţi făcut, ce dureri aveţi, ce vă doriţi să facem în continuare. Astfel, vom simţi că ne facem datoria şi să putem să fim mândri că suntem români! Am foarte mare încredere că asta va face şi primarul dumneavoastră în continuare, aşa cum a făcut şi în ultimii ani, şi îi urez mult succes. Nu există comună mare sau mică, ci există comună bine administrată", a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta.