Categorie: Politic

blaga si iohannisLiderii PNL şi PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august, au anunţat, luni, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, după întâlnirea reprezentanţilor celor două partide.

"A fost o discuţie scurtă şi foarte bună, am reconfirmat împreună că dorim o fuziune a partidelor noastre, dorim o fuziune între PNL şi PDL, cât de repede va fi posibil acest lucru", a declarat Iohannis.

Acesta a precizat că au fost convenite "comisii mixte de lucru" ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.

La rândul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL şi PDL vor lucra împreună.

"Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale, dar şi în viitoarele alegeri locale şi generale şi mai ales să construim o dreaptă unită", a declarat Blaga.

Blaga a menţionat că una dintre comisiile mixte se va ocupa de statutul noului partid, iar o alta va lucra pe subiectele legate de justiţie şi statul de drept. Liderul PDL a menţionat că aceste comisii de lucru vor începe discuţiile încă din această săptămână.

Totodată, Blaga a afirmat că desemnarea candidatului unic la alegerile prezidenţiale ar putea fi făcută la jumătate lunii iulie, până cel târziu la 1 august.

Liderii PNL şi PDL s-au reunit, luni, la sediul PNL din Kiseleff, fiind a doua întâlnire între reprezentanţii celor două partide, la precedenta anunţându-se intenţia de colaborare pentru prezidenţiale şi de realizare a unei fuziuni.

Back To Top