Ședinţa solemnă consacrată ceremoniei a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului României se desfășoară marţi, în prezența foştilor preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. La eveniment mai participă premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai Executivului, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foştii preşedinţi ai Senatului, conducători ai principalelor instituţii ale statului, membrii Curţii Constituţionale, Patriarhul Daniel, Principesa Margareta, precum şi membri ai corpului diplomatic. Președintele în funcție, Traian Băsescu, lipsește, pentru că nu a fost invitat de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
ION ILIESCU:
- „M-am opus şi mă opun intenţiei unora din clasa politică şi din societatea civilă de a desfiinţa Senatul, sub pretextul eficientizării sistemului. Democraţia nu este o societate pe acţiuni, nu o poţi analiza aşa cum faci cu un SRL. Beneficiile ei sunt altele şi ţin de exerciţiul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de suveranitatea poporului".
- „Senatul şi Camera Deputaţilor nu sunt fabrici de legi, nu au normă de producţie legislativă".
- „A spune că desfiinţăm Senatul şi reducem numărul de aleşi din motive de economii bugetare este cea mai bună dovadă de refuz al democraţiei".
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, președintele Senatului:
- „Regret profund că, în ultimii ani, a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului. În acest scop a fost activat un amplu aparat de propagandă, care făcea abstracţie de interesul naţional, de experienţa istorică a statului român şi de opiniile specialiştilor români şi străini. O campanie mediatică de un populism strident, instrumentalizând o cunoaştere încă precară a tradiţiilor naţionale din partea unei părţi a cetăţenilor, a culminat, în 2009, cu un referendum pentru desfiinţarea Senatului"
VIOREL HREBENCIUC, vicepreședintele Camerei Deputaților:
- „În prezent, determinant este nu numărul parlamentarilor sau al Camerelor, ci capacitatea acestei instituţii fundamentale de a reprezenta interesele cetăţenilor".
- „Aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului reprezintă un moment de aducere în prim plan a valorilor care au stat la baza instituirii unei noi Camere a Parlamentului, la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a instituit bicameralismul în România".