Categorie: Politic

biletel roz scandal tariceanuPartidul Mişcarea Populară a depus, marţi, o plângere penală la DNA împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru trafic de influenţă în favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu, în episodul „bileţelul roz" din 2007. Preşedintele Senatului a declarat că are încredere în justiţie.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a anunţat, marţi, pe Facebook:
„PMP a depus plângere penală la DNA împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu pentru trafic de influenţă în favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu, pentru că acesta îi cerea, pe când era prim-ministru, printr-un bileţel colorat, Preşedintelui Băsescu să intervină la pachet în favoarea prietenului său.
Tăriceanu ar trebui să-şi dea de urgenţă demisia din fruntea Senatului. El este ultimul om care ar putea vorbi despre onoare sau Justiţie, în condiţiile în care acum nu este decât o marionetă în mâinile lui Dan Voiculescu şi a tuturor celor care au probleme cu legea şi vor să scape nepedepsiţi după ce au prăduit România.
Sunt convinsă că DNA-ul de acum va putea face mult mai multă lumină în acest caz decât Parchetul General de atunci pe care majoritatea PNL - PSD îl controla".

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în replică, faptul că singurul lucru pe care doreşte să îl comenteze este că „DNA va putea să analizeze, şi justiţia trebuie să funcţioneze".

Tăriceanu a comentat şi sintagma „bileţelul roz". „Cred că e mai puţin specifică bărbaţilor, dar, în fine, acesta este un lucru cu totul secundar", a spus el.

În 2007, preşedintele Traian Băsescu a prezentat bileţelul ce i-a fost trimis de Tăriceanu la începutul anului 2005, împreună cu materialul Rompetrol. Iată ce scria Tăriceanu care și semna biletul:

„1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?".

Traian Băsescu l-a acuzat atunci pe premier că i-a propus un parteneriat cu „oligarhiile", pe care nu l-a acceptat.

Despre existenţa acestui bileţel a vorbit pentru prima dată Elena Udrea, care la acel moment era consilier de stat la Cancelaria preşedintelui.

Procurorii Parchetului ICCJ au dispus, în 17 aprilie 2007, neînceperea urmăririi penale faţă de premierul Călin Popescu Tăriceanu şi Elena Udrea, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la favorizarea infractorului, respectiv divulgarea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Mai multe AICI

Back To Top