Categorie: Politic

unprFuziunea dintre PDL și PNL face „valuri" în Prahova, iar partidul care pare că are de câștigat din asta este UNPR-ul.

După ce și-au anunțat trecerea la UNPR cei doi consilieri județeni, Ionescu Radu si David Simona, pe fondul nemulțumirii față de fuziunea dintre PDL-PNL (detalii AICI), UNPR Prahova anunță, tot printr-un comunicat de presă semnat de președintele organizației județene a partidului, trecerea viceprimarului din Păulești (PNL) și a doi consilieri locali (PNL), în Asociația UNPR. 

În comunicat, Președintele UNPR Prahova, Daniel Niculae, care ocupă și funcția de coordonator al UNPR pentru Regiunea III Sud Muntenia, afirmă că, și de această dată, motivul principal al gestului celor trei este dezacordul față de fuziunea dintre PDL și PNL.

Comunicatul UNPR

Luând act de fuziunea PDL cu PNL, în conformitate cu statutul aleşilor locali, viceprimarul comunei Păuleşti, Dima Gabriel, împreună cu consilierii locali Popenciu Maria-Elena şi Vasile Vasile exprimându-şi dezacordul public faţă de aceasta, s-au înscris în Asociaţia UNPR .

Daniel Niculae
Preşedinte UNPR Prahova,
Coordonator UNPR Regiunea III Sud Muntenia

Back To Top