Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începe, oficial, la noapte, la ora 00:00. În total, paisprezece candidaţi au fost validaţi de Biroul Electoral Central şi se vor regăsi pe buletinele de vot în primul tur de scrutin, din 2 noiembrie.
În vederea pregătiri pentru alegerile prezidenţiale, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a susţinut o videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale M.A.I. "Este de datoria noastră ca întregul proces de alegere a preşedintelui ţării să decurgă în deplinul respect al legii", le-a transmis, joi, Gabriel Oprea angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne.
Până la finalizarea procesului electoral, niciun angajat al Ministerului "nu îşi ia concediu, zile libere, nimeni nu pleacă în weekend", a precizat vicepremierul. Gabriel Oprea le-a reamintit prefecţilor şi şefilor structurilor centrale şi teritoriale ale M.A.I. că nu va tolera nicio abatare de la "respectarea legii, echidistanţa şi imparţialitatea în raport cu orice competitor politic".
Campania electorală pentru primul tur de scrutin al prezidenţialelor începe în 3 octombrie, ora 00:00, şi se va încheia în 1 noiembrie, ora 07:00. Primul tur de scrutin va avea loc pe 2 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 16 noiembrie.
BEC a stabilit marţi, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere a candidaţilor şi a semnelor electorale pe buletinele de vot.
Ordinea candidaţilor pe buletinele de vot:
1. Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiara din România)
2. Klaus Iohannis (Alianţa Crestin-Liberala)
3. Dan Diaconescu (Partidul Poporului - Dan Diaconescu)
4. Victor Ponta (Alianţa PSD-PC-UNPR,)
5. William Brânza (Partidul Ecologist Roman)
6. Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară)
7. Mirel Mircea Amărâtei (Prodemo)
8. Teodor Melescanu (independent)
9. Gheorghe Funar (independent)
10. Zsolt Szilagyi (Partidului Popular Maghiar din Transilvania)
11. Monica Macovei (independent)
12. Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă)
13. Calin Popescu Tariceanu (independent)
14. Corneliu Vădim Tudor (Partidul România Mare)