PNL a dat publicității un comunicat de presă semnat de cei doi copreședinți ai filialei județene, George Ionescu și Ion Luchian, în care critică faptul că de trei ani Executivul din cadrul Primăriei Ploiești „nu a reușit să conducă lucrurile spre un făgaș clar" în ceea ce privește proiectul Spitalului de Pediatrie, în document semnalându-se, totodată, neregulile din contractul de sponsorizare. Reacția liberalilor vine după dezbaterea care a avut loc joi 7 mai 2015, în care s-a încercat un dialog serios legat de viitorul acestui proiect. Detalii AICI
În continuare, comunicatul PNL
În cadrul dezbaterii de azi "Vrem un nou Spital de Pediatrie în Ploiești", am reușit să aducem la aceeași masă factori decidenți, doctori și reprezentanți ai partidelor politice, în încercarea de a găsi soluții pentru problema Spitalului de Pediatrie din Ploiești.
În urma tuturor celor discutate, am tras câteva concluzii, pe care dorim să le comunicăm cetățenilor municipiului Ploiești:
Administrația municipiului Ploiești nu a reușit în 3 ani de când are clădirea în administrare să conducă lucrurile spre un făgaș clar. Conducerea Primăriei Ploiești nu este nici la această oră convinsă de ceea ce trebuie făcut, prin urmare problemele care decurg din această indecizie ne fac să tragem o concluzie categorică: nu s-a facut nimic până acum, fiindcă nu a existat un efort comun și susținut pentru realizarea acestui proiect.
Clădirea din centrul orașului, pe care conducerea OMV-Petrom a dat-o cu titlul de "sponsorizare" Primăriei Ploiești, cu scopul relocării Spitalului de Pediatrie, nu este potrivită pentru acest scop. Motivele sunt legate de așezare, structura clădirii, lipsa confortului termic, a posibilităților de aerație, precum și de costurile foarte ridicate, pe care administrația ar trebui să le plătească pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Există o multitudine de nereguli legate de contractul semnat între Primăria Ploiești și OMV-Petrom, care trebuie clarificate în fața cetățenilor. Datorită dezbaterii de azi, s-a aflat, în premieră, faptul că Primăria Ploiești riscă să plătească penalități în valoare de 43 de milioane lei, în cazul în care nu termină relocarea spitalului până în septembrie 2015 (fapt imposibil). Soluția ar fi schimbarea destinației clădirii, însă aceasta nu pare să fie agreată de actuala administrație.
În acest moment, PNL Prahova decide să continue dezbaterile publice, să facă presiuni asupra administrației locale și să se implice în această problemă atât de importantă pentru copiii din Ploiești, dar și din județ. Copreședintele PNL Prahova, doctorul Ion Luchian, a afirmat în deschiderea dezbaterii că "Sănătatea chiar nu are culoare politică" și că "nu ne vom opri până nu vom găsi o soluție pentru problema Spitalului de Pediatrie din Ploiești."
ION LUCHIAN, GEORGE IONESCU
Copreședinți PNL Prahova