Categorie: Politic

voloseviciSenatorul Andrei Volosevici a publicat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care mulțumește reprezentanților tuturor formațiunilor politice și presei prezente la dezbaterea de joi, care a avut ca temă găsirea unei soluții viabile pentru realizarea viitorului Spital de Pediatrie din Ploiești.

Totodată, Volosevici cere conducerii primăriei Ploiești să răspundă în fața opiniei publice la unele întrebări legate de existența unei clauze secrete din contractul de sponsorizare a clădirii prin care Petrom poate cere primăriei daune de peste 40 de milioane de lei în cazul nefinalizării, la timp, a proiectului și asupra posibilității ca documentația în baza căreia s-a licitat studiul pentru realizarea obiectivului să se fi schimbat, în mod ilegal, fără știrea cuiva, la momentul depunerii cererii de avizare către Direcția de Sănătate Publică.

Iată mesajul senatorului Andrei Volosevici

„Doresc sa multumesc tuturor reprezentantilor formatiunilor politice si ai mass-media din Prahova care au inteles ca singurul scop pe care l-am avut atunci cand am propus sa facem o dezbatere avand ca tema noul Spital de Pediatrie din Ploiesti a fost acela de a ne lamuri daca, legal, acest obiectiv poate fi realizat in locatia sediului OMV.
La acest eveniment, din pacate, suspiciunile pe care le-am avut in legatura cu neregulile din acest proiect, semnalate de altfel si de presa prahoveana, nu doar ca mi s-au confirmat, dar au fost suplimentate cu informatii absolut naucitoare, confirmate destul de evaziv de catre reprezentantii actualei administratii ploiestene.

In acest context, pentru ca demersul de astazi sa nu ramana fara finalitate , dar in primul rand din respect fata de ploiesteni, adresez public doua intrebari la care reprezentantii Primariei municipiului Ploiesti sa raspunda in cel mai scurt timp:

1. Este adevarat ca exista in contractul semnat de municipalitate cu OMV o clauza ascunsa potrivit careia in cazul in care spitalul de copii nu va fi realizat in acea cladire, Ploiestiul va plati 43 milioane lei? Si daca da, cine a stiut de existenta ei si de ce nu a fost facuta publica?
2. Este adevarat ca documentatia intocmita initial pentru realizarea acestui obiectiv, in baza careia s-a facut licitatia, a fost inlocuita, fara stirea cuiva, in momentul in care s-au cerut avizele la Directia de Sanatate Publica?
Eu sper ca aceste informatii sa nu se confirme intocmai si spun asta pentru ca urmarile nu ar fi doar foarte grave din punct de vedere legal, dar ar aduce un plus de amaraciune oamenilor care in anul 2012 au crezut intr-o promisiune care s-a dovedit a fi tratata de cei alesi in fruntea orasului cu superficialitate, neprofesionalism si lipsa de respect fata de locuitorii acestui oras" - Andrei Volosevici/Pagina Facebook.

Back To Top