Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Partidul independenţilor este aproape gata. În cursul acestei săptămâni vor fi depuse actele necesare înregistrării la Tribunal. Acesta va purta numele de Uniunea Naţională pentru Progresul României, adică UNPR. Potrivit legii, pentru înregistrare este nevoie de 25.000 de semnături. Senatorul Liviu Câmpanu a anunţat că au fost strânse deja peste 8.000. El a mai spus, de asemenea, că sigla noului partid va fi o acvilă aşezată pe un scut. Formaţiunea politică va avea filiale în toate judeţele, iar conducerea centrală va fi asigurată de trei preşedinţi, dintre care unul de onoare şi unul executiv, un secretar general şi opt vicepreşedinţi. Pentru ocuparea acestor funcţii va fi organizat un Congres în a doua jumătate a lunii aprilie. Noua formaţiune politică va avea, în rândurile ei, şi câţiva parlamentari prahoveni plecaţi de la PSD.

Back To Top