Biroul Politic Local reunit al PNL Ploiești a votat luni, 4 aprilie 2016, nominalizarea consilierului județean Adrian Dobre, fost prefect al județului Prahova, pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Ploiesti.
Adrian Dobre este economist, are 40 de ani și în prezent este consilier județean în Prahova. În 2008-2009 a fost subprefect, iar în 2009-2012 a fost prefectul județului. Ulterior, a demisionat din funcție și a ales să se înscrie în fostul PDL, actual PNL, și a candidat în același an pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, dar a pierdut alegerile în favoarea lui Mircea Cosma.
Decizia de a-l numi pe Adrian Dobre candidatul PNL pentru Primăria Ploiești a fost luată după ce senatorul Andrei Volosevici a anunțat că se retrage din cursa pentru primăria Ploiești, ca un gest de onoare și respect față de ploieșteni și de colegii din partid, dat fiind faptul că este vizat de o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție.