Categorie: Politic

dobre ganeaJoi, 23 iunie 2014, într-o sală arhiplină de politicieni și cetățeni simpli, a avut loc ședința de investire a Consiliului Local Ploiești în noua formulă rezultată după votul din 5 iunie. Pe lângă rolul cu caracter festiv al întâlnirii, ședința aleșilor a consfințit clar conturarea a unei majorități între aleșii PSD, ALDE și PMP care și-a impus punctul de vedere încă de la începutul dezbaterilor, odată cu stabilirea comisiei de validare a Cl Ploiești.

Ceea ce trebuia să fie vot secret pentru alegerea celor doi viceprimari ai municipiului Ploiești s-a transformat într-o circotecă, fiecare ales ieșind din cabina de vot cu buletinul la vedere, fiind urmărit de ochiul vigilent al șefului pe linie politică care verifica modul în care s-a votat.

Cele trei propuneri venite din partea partidelor politice pentru nominalizarea unui candidat la funcția de viceprimar al municipiului Ploiești au fost Cristian Ganea (PSD), George Pană (ALDE) și Nicolae Alexandri (PNL).

În urma votului cu caracter deloc secret au fost înscăunați în funcțiile de viceprimari Cristian Ganea și George Pană, fiecare primind câte 17 voturi din partea colegilor de alianță politică nou-formată (PSD-ALDE-PMP). Liberalul Nicolae Alexandri a fost votat de cei zece consilieri PNL, nereușind să câștige această competiție cu rezultat absolut previzibil.

consiliul local ploiesti 23 iunie 2016Adrian Dobre: „Să lăsăm orgoliile personale deoparte, indiferent de partid și să muncim patru ani pentru ploieșteni"

Punctul important al primei ședințe CL Ploiești din mandatul 2016-2020 a fost, desigur, depunerea jurământului din partea noului primar al municipiului Ploiești, liberalul Adrian Dobre.

„Doamnelor și domnilor invitați, domnilor parlamentari, domnule prefect, doamnelor și domnilor consilieri, este o mare onoare pentru mine încrederea pe care am primit-o din partea ploieștenilor. Aș vrea să felicit noii consilieri locali și să le transmit faptul că alături de ei avem o mare responsabilitate față de ploieșteni. Ploieștenii ne-au dat acest vot și trebuie să răspundem acestui vot cu maturitate și să ne asumăm proiectele pe care ni le-am propus în fața ploieștenilor. De aceea, trebuie să lăsăm deoparte orice luptă politică în interiorul acestui consiliu, să lăsăm deoparte orgoliile, fie personale, fie cele de partid, și să facem ceea ce își doresc ploieștenii. Avem foarte multe lucruri de recuperat, avem foarte multe lucruri noi de făcut și nu le putem face decât împreună. Vă doresc succes tuturor, iar patru ani de zile să muncim pentru ploieșteni", a declarat primarul Ploieștiului, Adrian Dobre.

Back To Top