Categorie: Politic

dumitrescu ionescuCo-președinții PNL Prahova, Iulian Dumitrescu și George Ionescu, au anunțat joi că nu participă la ședința de constituire a Consiliului Județean Prahova, în semn de protest față de modalitatea în care au fost aleși, cu câteva ore mai devreme, viceprimarii municipiului Ploiești, unde fiecare consilier PSD și ALDE și-a arătat votul la ieșirea din cabina de vot. Liberalii au anunțat că votul din Consiliul Local Ploiești va fi contestat pentru că nu a fost secret.

Din cauza absenței liberalilor de la ședință, Consiliul Județean Prahova nu s-a putut constitui joi și nu a fost ales nici președintele instituției. O nouă ședință a CJ Prahova a fost convocată duminică, de la ora 11.

După declarațiile liderilor PNL Prahova, reprezentanții PSD și ALDE au remis un comunicat de presă în care neagă acuzațiile liberalilor:

„C O M U N I C A T

În pofida declarațiilor liderilor naționali ai PNL (PD+PNL) privind dorința de implicare și bunele-intenții ale noilor consilieri locali și județeni recent aleși, realitatea "din teren" spune cu totul și cu totul altceva:

"Liberalii" refuză să participe la ședințele de constituire ale noilor consilii, în unele localități în care acest partid nu deține majoritatea, și, în această după- amiază, au blocat și ședința de constituire a Consiliului Județean Prahova!

Considerăm inadmisibile astfel de gesturi și chiar ridicole pretextele pe care le invocă!

De pildă, la ora la care era convocată întrunirea noului Consiliu Județean, "liberalii" au ales un mod... melodramatic de a-și face "intrarea" și "ieșirea" din scenă, invocând, în lumina reflectoarelor presei, un așa-zis pericol de încălcare a legalității votului prin neasigurarea secretizării acestuia.

Am asistat, astfel, la un nou scenariu, ce face parte din aceeași strategie de discreditare a voinței electoratului și a noii majorități create prin votul acestuia ca și în cazul consiliilor locale!

Votul pentru alegerea președintelui și vicepreședinților Consiliului Județean este un vot POLITIC, un vot care trebuie să reflecte voința majorității, așa cum a fost ea exprimată la alegerile din 5 iunie a.c., și nu unul care să exprime simpatii sau antipatii personale.

Ca să înțeleagă domnii consilieri județeni aleși "liberali", este un vot "cel puțin la fel de politic" precum a fost cel din Parlamentul României, pe care președinta dumnealor, doamna Gorghiu, l-a cerut, sub sancțiunea excluderii, "cu bilele la vedere"!

Dacă am da crezare zvonurilor vehiculate în această perioadă referitor la presiuni și... alte metode de convingere la care ar fi recurs anumiți lideri pentru a influența, "vot cu vot", rezultatul final, am putea pune pe seama acestora grija excesivă pentru secretizare. Preferăm să nu o facem. Deocamdată.

Atragem, însă, atenția că, sub orice pretext, această "strategie", nu înseamnă altceva decât a încălca, voit, Legea electorală și a-i sfida pe prahovenii care nu așa ceva așteaptă de la noii lor consilieri.

Și dacă o astfel de atitudine nu ne miră din partea aripii portocalii a "marelui partid", care nu a avut nicio reținere în a le tăia salariile și a le închide spitalele românilor, chiar nu putem înțelege lipsa de reacție a vechilor liberali, care se lasă contaminați de astfel de manifestări nocive pentru democrație, demonstrând, din păcate, încă o dată, că și-au pierdut identitatea și, odată cu ea, prestigiul și onoarea.

Atragem atenția asupra acestei situații intolerabile și le cerem, public, decidenților să manifeste respect față de cetățeni și de lege și să urmeze procedurile de constituire atât a Consiliului Județean cât și a consiliilor locale, cât mai grabnic!

Bogdan Toader,
Grațiela Gavrilescu,
George Pană"

Back To Top