Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Aleşii sunt ameninţaţi cu dizolvarea Parlamentului în cazul în care pe viitor nu vor ţine cont de avizul Curţii Constituţionale în cazul unei eventuale tentative de suspendare a preşedintelui statului sau dacă populaţia ar respinge, prin referendum, un asemenea demers. Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, democrat-liberalul Daniel Buda a anunţat că va propune ca în viitoarea constituţie să fie inclusă prevederea de dizolvare a legislativului dacă referendumul de suspendare a preşedintelui României va fi infirmat şi nu se va ţine cont de avizul Curţii Constituţionale în cazul în care judecătorii acestei instituţii vor constata că şeful statului nu a încălcat Constituţia.

"Potrivit propunerii de revizuire a Constituţiei, în momentul de faţă, s-a venit pe varianta că, dacă prin avizul Curţii Constituţionale se constată că preşedintele nu a încălcat Constituţia, Parlamentul să nu mai aibă posibilitatea de a suspenda preşedintele. În ipoteza în care se doreşte ca acest aviz să aibă doar caracter consultativ, mi se pare normal ca, dacă referendumul nu confirmă motivele de suspendare a preşedintelui, Parlamentul să fie dizolvat de drept pentru că trebuie să existe o sancţiune. Eu aş vedea şi ca o responsabilizare a Parlamentului în momentul în care merge peste decizia Curţii Constituţionale", şi-a explicat Buda propunerea. Deputatul PDL a susţinut că de vreme ce există instituţii, cum este Curtea Constituţională, atunci trebuie să se ţină cont de opiniile formulate de acestea.

Atribuţiile instituţiilor statului trebuie respectate

"Dacă tot avem instituţii ale statului, atunci ori le dăm o consistenţă serioasă şi le recunoaştem atribuţiile, şi mă refer la Curtea Constituţională, ori le scoatem din spaţiul public, pentru că nu mai avem nevoie de ele. De ce trebuie să lăsăm Parlamentului posibilitatea de a trece peste filtrul constituţional atunci când vine Curtea Constituţională şi spune că preşedintele nu a încălcat Constituţia?", s-a întrebat, retoric, Daniel Buda. Deputatul democrat-liberal a respins acuzaţiile formulate de Opoziţie potrivit căreia, prin revizuirea Constituţiei, s-ar întări prerogativele prezidenţiale. În opinia lui Buda, este vorba, de fapt, de o încercare de prevenire a blocajelor care apar între instituţiile statului şi de instaurarea a unui echilibru între puterile statului.

"Nici vorbă de întărirea prerogativelor preşedintelui. Propunerile de modificare a Constituţiei nu fac altceva decât să definească atribuţiile instituţiilor statului pentru a preveni anumite blocaje, inclusiv la nivelul Preşedinţiei sau Guvernului sau Parlamentului. Nicidecum nu putem vorbi de o întărire a prerogativelor preşedintelui, ci de o definire mai clară a atribuţiilor fiecărei puteri din stat. Preşedintele nu are cum să fie favorizat, şi nu vorbim de întărirea sau slăbirea unei instituţii, ci de un echilibru între puterile statului", a mai spus Buda.

Dizolvat dacă respinge de două ori solicitările de investitură

Menţionăm că proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei aprobat săptămâna trecută de Guvern şi înaintat preşedintelui prevede că procedura parlamentară de suspendare a şefului statului va înceta în cazul în care avizul Curţii Constituţionale relevă că şeful statului nu a încălcat Constituţia, iar Parlamentul poate fi dizolvat dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca în prezent.

Back To Top