Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

semcu_danielconstantinPNL Prahova şi PC Prahova au semnat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul PNL Prahova din Ploieşti, protocolul care stabileşte principiile în baza cărora cele două partide vor colabora la nivelul Judeţului Prahova. La semnarea documentului a fost prezent preşedintele PC Prahova, Daniel Constantin. Pentru ca şeful conservatorilor să nu se simtă pe teren străin, probabil, doi amploaiaţi de la PC au dat buzna în sala unde se organizase conferinţa de presă şi, cu doar câteva minute înainte de începerea conferinţei, au făcut o demonstraţie de forţă şi de dotări, întinzând peste peretele branduit cu PNL două bannere cu sigla şi sloganul PC.

Acestea fiind zise, preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu şi cel al PC Prahova, Laurenţiu Rebega, au intrat în sală şi, unul la stânga, celălalt la dreapta lui Daniel Constantin, au semnat protocolul.

Cum se va împărţi ciolanul

Protocolul semnat astăzi între PNL şi PC Praova nu este unul standard, valabil pentru toate judeţele, ci este “personalizat”, în funcţie de specificul fiecărui judeţ. Documentul prevede că, la nivel judeţean, se constituie Consiliul Judeţean de Conducere, format din câte trei membri de la fiecare partid şi condus de preşedinţii filialelor judeţene ale celor două partide, în speţă Adrian Semcu şi Laurenţiu Rebega.

Conform protocolului, consiliul judeţean de conducere are un rol activ în împărţirea ciolanului … scuzaţi, a funcţiilor, în sensul că “negociază poziţiile în structurile deconcentrate şi face propuneri pentru numiri”. Nu în ultimul rând, protocolul are prevederi cât se poate de clare în ceea ce proveşte negocierile de după alegeri, pentru împărţirea funcţiilor de viceprimari şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Ideea de bază ar fi că, dacă unul dintre partidele alianţei are primarul sau preşedintele de CJ, celălalt partid are prioritate la obţinerea postului de vice.

Pentru Prahova, protocolul prevede că cele două partide membre ale Alianţei vor participa la alegerile locale cu candidaţi proprii, însă există posibilitatea ca structura de conducere la nivel judeţean să propună Consiliului Naţional de Conducere candidaţi pe liste comune în unele circumscripţii electorale.

Semcu pentru Ploieşti, de voie, de nevoie

Reprezentanţii PC Prahova au confirmat astăzi că PC susţine candidatura preşedintelui PNL Prahova, Adrian Semcu, pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti. Realitatea este că, la faza asta, conservatorii au fost oarecum constrânşi să accepte susţinerea acestei candidaturi, în condiţiile în care PNL anunţase în urmă cu mai bine de o săptămână cine va fi candidatul pentru Ploieşti. Care ar fi fost alternative pentru PC Prahova dacă nu ar fi fost de acord cu această candidatură? Scandalul. Nu s-ar fi permis asta. Bine lucrat, Semcu!

Dacă tot a primit susţinerea PC, Adrian Semcu nu a ratat momentul pentru un scurt discurs politicianist, de genul: vom face o politică a ploieştenilor, indiferent de culoarea politică cu care sunt coloraţi.

Dincolo de discursul politicianisto-elecoral, Adrian Semcu are o problemă. Adevărată. Potrivit protocolului Alianţei de Centru-Dreapta la nivel naţional, în termen de 30 de zile partidele care au diverse alianţe la nivel local trebuie să le desfacă şi să facă alianţe cu noii parteneri din ACD. La nivel declarativ, Adrian Semcu nu ar recunoaşte în ruptul capului că PNL susţine PDL în Consiliul Local Ploieşti şi spune că majoritatea în CL PLoieşti e asigurată de PDL şi PNG-CD. Realitatea este că de mai bine de doi ani viceprimarul PNL Cătălina Bozianu stă în funcţie cu susţinerea PDL; care nu face acte de caritate, ci primeşte voturi de la PNL atunci când e nevoie. Rămâne de văzut cât de mult ţine Adrian la funcţia Cătălinei şi cum va împăca şi capra şi varza. Alegeţi voi cine e cine în cazul ăsta.

Daciana ILIE
sursa foto: www.ph-online.ro

Back To Top