Victor Ponta a fost prezent sâmbătă la Ploieşti, la Liga Aleşilor Locali ai PSD Prahova. Preşedintele social-democrat le-a cerut celor câteva zeci de primari, viceprimari şi consilieri veniţi la Ploieştidin toate localităţile judeţului să reziste încă un an, aşa cum au rezistat în ultimii şase. Liderul PSD le-a promis acestora că PSD nu îşi va mai „abandona” oamenii şi a dat ca exemplu de susţinere de la partid cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş.
Preşedintele PSD a venit sâmbătă la Ploieşti pentru a le explica aleşilor locali ai partidului cum e cu alianţa dintre PSD şi ACD. Ponta nu s-a referit nicio secundă la Partidul Conservator, tot timpul vorbind despre alianţa social-democraţilor cu liberalii.
În acest context, şeful PSD a avut câteva sfaturi pentru cei care vor ţine prima linie în campania pentru alegerile locale. „Recomandarea mea să vă înţelegeţi cu PNL, pentru că împreună o să fim mai puternici. Dacă nu vă înţelegeţi, veniţi la centru, la mediere”. Ponta le-a explicat primarilor şi consilierilor locali din Prahova că au înfiinţat USL cu un an înainte pentru ca membrii celor două partide să aibă timp să se „împrietenească”. Liderul PSD s-a arătat convins că USL e o alianţă care o să reziste, pentru că e o alianţă care nu-l include în nici un fel pe Traian Băsescu.Rezistaţi, noi nu vă mai lăsăm
Poate cel mai important mesaj politic transmis de Victor Ponta subalternilor de la Prahova este acela că PSD nu-şi mai abandonează oamenii, aşa cum a făcut-o prin 2005 - 2006, pe vremea când Mircea Geoană conducea partidul. Ponta a reamintit că „mulţi din PSD s-au bucurat” prin 2005 – 2006, atunci când unii membri marcanţi ai partidului au fost urmăriţi de anchetatori sub diverse acuzaţii, iar partidul a stat deoparte.
„Nu ne mai abandonăm oamenii. Reacţia noastră în cazul Nicolescu (Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş –n.r.) a demonstrat că am trecut de acea perioadă.
Ponta a precizat că, desigur, cei care încalcă legea trebuie să răspundă. „Dar persecuţia politică, cu dosare fabricate, asta nu o să o lăsăm nesancţionată”, a spus şeful PSD oamenilor lui. Ponta i-a încurajat, spunându-le că, dacă au rezistat în ultimii şase ani, trebuie să mai reziste încă unul.
Camera Deputaţilor pentru Năstase
Victor Ponta le-a spus delegaţilor prezenţi la Liga Aleşilor Locali că se bazează pe faptul că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va rămâne în Prahova, dar va pleca de la Ploieştila Mizil. Aluzie clară la faptul că Adrian Năstase va candida pentru încă un mandat de deputat, tot în colegiul Mizil. Şi semnal cât se poate de clar că Ponta vrea postul de şef al Camerei pentru Năstase. De altfel, preşedintele PSD a recunoscut public că îl apreciază şi-l susţine pe Năstase, care l-a susţinut la rândul său. Ponta a mai spus că PSD i-a făcut lui Năstase nişte nedreptăţi, pe care ar fi cazul să le îndrepte.
Daciana ILIE