Categorie: Politic

bogdan nicaConsilierul personal al primarului Dobre, medicul Bogdan Nica, a vorbit despre paşii care se fac pentru realizarea viitorului Spital Municipal de Urgenţă Ploieşti, care să aducă sub acelaşi acoperiş cele două unităţi medicale deţinute de municipalitate, Schuller-ul şi Pediatria. Bogdan Nica, fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi director în Ministerul Sănătăţii, a afirmat că Primăria a preluat un studiu de la Consiliul Judeţean, dar încă mai caută un teren suficient de mare pentru noua construcţie, fiind inclusiv în discuţii avansate pentru preluarea unei suprafeţe aflate în proprietatea statului.

 

Consilierul primarului a mai precizat, într-o emisiune difuzată de RepublikaNews, că se aşteaptă ca în două săptămâni să se finalizeze tratativele pentru teren. În plus, Bogdan Nica a mai anunţat că a preluat de la CJ o documentaţie pe care instituţia o obţinuse în 2011 de la Ministerul Sănătăţii, privind proiectarea unui nou spital, dar pe care Consiliul Judeţean n-a mai reuşit s-o pună în practică la momentul respectiv, în contextul în care politica Guvernului la acea vreme era de închidere a unor spitale.

Această documentaţie ar urma, în teorie, să asigure o considerabilă economie de timp, în condiţiile în care proiectarea e deja asigurată, paşii rămaşi pentru Primărie la acest moment fiind stabilirea terenului, găsirea fondurilor şi contractarea firmei de construcţii. În varianta optimistă, noul spital ar trebui să fie gata până la finele lui 2020, însă cu o nouă condiţie, să existe consens politic. "Să-i ferească Sfântu’ să ne pună bețe-n roate la construcția spitalului! Mă detonez!", a afirmat, foarte plastic, Bogdan Nica.

"A stabili locaţia pentru un spital implică un proces de analiză şi nişte calcule, altfel vine Curtea de Conturi şi îi «arde» şi pe consilierii care votează şi pe primar şi aparatul executiv. Faptul că Ploieştiul nu are un teren suficient de mare nu e vina nici a primarului Dobre, nici a actualilor consilier, e poate vina altor administraţii, pentru că nu s-au gândit la terenuri, iar de exproprieri nu avem timp. Ne străduim să găsim o locaţie şi o vom anunţa cât de curând. (...) Studiul contractat de Primărie şi aprobat de Consiliul Local propune trei locaţii, însă pe două dintre acestea le-am desfiinţat din motive temeinice. Pentru terenul de pe Găgeni sunt nişte avize negative, inclusiv de la Apele Române, nu pot să fac spital pe malul Dâmbului şi nici în zonă inundabilă", a explicat Bogdan Nica.

Vezi interviul integral pe republikanews.ro!

Back To Top