Categorie: Politic

semcu_adrian1Liderul PNL Prahova, Adrian Semcu, critică dur felul în care Guvernul a alocat banii din sumele defalcate din cota TVA către localităţile din judeţul Prahova. Semcu acuză Guvernul de „şmecherie ieftină”, spunând că, după acuzaţiile legate de faptul că până acum dat bani multor primării cu primari PDL, de data aceasta executivul a împărţit sume mici mai multor comune cu primari de la opoziţie şi a dat sume „colosale” primăriilor conduse de oamenii PDL.

Semcu susţine că cel mai relevant exemplu în acest sens este situaţia comunei Secăria, care a primit de la guvern aproape 20 de miliarde de lei vechi, de şase, şapte sau chiar 20 de ori mai mult decât au primit alte localităţi din Prahova.

„Profit de această ocazie pentru a o ruga pe doamna Anastase să transmită premierului Emil Boc nemulţumirea liberalilor prahoveni faţă de modul în care guvernul condus de domnia sa înţelege să facă, din bani publici, calcule”, a spus Adrian Semcu.

Back To Top