Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Una dintre cele mai aprigi dezbateri în cadrul ședinței de vineri a Comitetului Executiv al PSD a fost pe tema persoanei propuse pentru Ministerul Educației. Cele două propuneri au format două tabere, iar confruntarea la vârf s-a dus printr-un dialog inimaginabil.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, l-a susținut pe Valentin Popa, propunerea organizației Suceava, pentru funcția de ministru al Educației, în timp ce o altă tabără, din care a făcut parte și Codrin Ștefănescu, a vrut ca Ecaterina Andronescu să vină la conducerea MEN. Votul final a decis în favoarea lui Popa, dar nu înainte ca între cei doi susținători să aibă loc un dialog care i-a luat prin surprindere pe membrii CEx. Schimbul de replici s-a iscat în momentul în care Liviu Dragnea l-ar fi întrerupt nervos pe Codrin Ștefănescu, în timp ce acesta pleda pentru Ecaterina Andronescu, mai ales după ce Valentin Popa susținuse un discurs plin de greșeli gramaticale.
DC News a prezentat stenogramele acestei discuții:
Dragnea: Nu îi faci un bine lui Cati cu vorbele astea.
Ștefănescu: De ce îți permiți să mă întrerupi?
Dragnea: Îmi permit pentru că pot.
Ștefănescu: Și eu pot să te întrerup. Pot să spun lucruri nespuse care te întrerup pe tine de tot.
Dragnea: Te întrerup pentru că sunt încă președintele partidului.
Ștefănescu: Încă!
Dialogul a fost confirmat de mai multe dintre persoanele prezente, pentru sursa citată, și chiar de Codrin Ștefănescu, după câteva ore, într-o intervenție la un post central de televiziune. "De data aceasta am făcut ședința fără să lăsăm telefoanele în cutiile celebre. Eu am propus, dar nu m-au ascultat. Asta se întâmplă când sunt telefoanele în sală. Sunt surprins să avem colegi care pun paie pe foc la lucruri care țin de bucătăria internă. Nu este prima discuție pe care o are Liviu Dragnea cu noi, după care ne-am împăcat cu toții. Ne certăm pe o temă anume, dar la vot, majoritatea impune minorității. (...)Poate la nervi, am spus și eu și Liviu Dragnea câte ceva, dar nu este un conflict. Unii țineau cu mine, unii țineau cu propunerea făcută de domnul Stan de la Suceava. Asta este atmosfera în PSD, dar credeți-mă că nu este un conflict! M-am enervat că Liviu Dragnea m-a întrerupt, dar au fost doar niște discuții. Sunt lucruri pe care le rezolvăm în interior. Întotdeauna găsim soluții. (...) Nu a fost niciun conflict. În alte dăți, am avut discursuri mult mai tari. Credeți-mă că suntem ok. Ne vom reveni și vom intra în matca normală", a declarat secretarul general al partidului, la Antena 3.

Back To Top