Premierul Viorica Dăncilă a luat cuvântul, miercuri, în plenul Parlamentului, înaintea votului pe moțiunea de cenzură, încercând să înșire argumente în favoarea Cabinetului pe care îl conduce, dar reușind, până la urmă, să comită noi gafe, care se adaugă unei colecții generoase, create într-un timp relativ scurt.
“Am parcurs cu atenţie textul moţiunii de cenzură depusă de opoziţie şi vă mărturisesc că sunt dezamăgită. Am sperat că, în ciuda adversităţii politice în care ne existăm, va exista dincolo de jocul politic o abordare constructivă a criticii în beneficiul cetăţeanului. Am sperat să fim avertizaţi, corectaţi, ba chiar traşi de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile. Nu m-am aşteptat ca întreaga moţiune să fie o înşiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realităţi făcute cu rea-credinţă”, a spus Viorica Dăncilă, în deschiderea discursului său din plenul Parlamentului.
Dăncilă a acuzat Opoziția că apreciază ca fiind rău tot ce face Puterea și drept bun tot ce face Opoziția. "Acestea sunt premisa şi concluzia moţiunii care trădează o aroganţă incredibilă în raport cu prestaţia îndoielnică pe care aţi avut-o când aţi fost la guvernare. Refuzaţi să admiteţi chiar şi cele mai evidente lucruri bune care s-au întâmplat în această guvernare. Pentru dumneavoastră creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie. Pentru dvs creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haos în economie. Pentru dvs, creşterea economică de excepţie pe care a avut-o ro anul trecut este rezultatul incapacităţii şi incompentenţei guvernării. Îi rog pe români să aibă răbdare pentru acest circ prezentat în Parlamentul României. În viziunea dvs, scăderea datoriei guvernamentale înseamnă o creştere a datoriei. Orice ar face acest guvern, oricât de bine ar merge lucrurile, pentru dvs este imposibil să ieşiţi din această paradigma dezastrului. Îndemnuri de la lua parul pentru a-I lovi pe adversar, până la gesturi obscene făcute în Parlament. Când nu aţi mai avut argumente, v-aţi legat de aspectul fizic sau de coafură…Când nu aţi mai putut contrazice rezultatele economice pozitive, confirmate de INS şi Eurostat, aţi început să minţiţi. Regret să o spun, dar este foarte multă aroganţă în discursul dvs. Am credinţa în puterea adevărului, în inteligenţa acestui popor, care a dovedit în nenumărate rânduri că nu se lasă manipulate şi e capabil să distingă între adevăr şi minciună. Ecuaţia va fi cât se poate de simplă, dvs aţi tăiat, noi am majorat pensiile şi salariile", a spus premierul, al cărui discurs a fost întrerupt de mai multe ori de cei care scandau "demisia".
Dăncilă a mai acuzat că "asistăm la cea mai amplă campanie de dezinformare a opiniei publice de după Revoluţie. Sunt multe minciuni care mizează pe resorturile emoţionale ce ar putea crea o reacţie ostilă faţă de efortul majorităţii parlamentare de a transpune legislaţia penală. Se vorbeşte în moţiune de aşa-zisa amputare a instrumentelor de anchetă care nu vor mai putea să prindă infractorii corupţi, criminalii. Contează doar punerea unor etichete, ce faceţi şi astăzi. Se inventează scenarii că victima unei agresiuni sexuale va da declaraţii de faţă cu agresorul. Se omite că victima are statut de martor vulnerabil care va beneficia de măsuri de protecţie, implicit audierea fără prezenţa agresorului. Chiar dacă dezbaterea privind Codurile penale s-a purtat doar în Parlament, iată că opoziţia nu ratează ocazia de a introduce subiectul în moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Este ciudat să mi se ceară socoteală pentru ce se întâmplă aici, în Parlament, dar nu mă deranjează. Eu sunt şi preşedinte Executiv al PSD şi susţin sută la sută efortul colegilor mei parlamentari de a reforma sistemul judiciar şi de a alinia Codurile penale la principiile constituţionale şi la prevederile europene pentru înlăturarea oricărui abuz".
Din discursul Vioricăi Dăncilă nu au lipsit, însă, nici gafele care au devenit deja obișnuință, în luările sale de cuvânt.
„Când nu ați mai putut nega beneficiul majorării de pensii și salarii, v-ați legat de aspectul fizic, de coafură sau de ținuta adversarilor politici. Când nu ați mai mai avut cum să negați performanțele economice ale acestei guvernări, recunoscute de Fondul Monetar Internațional și de Banca Monetară, ați început să faceți comentarii jignitoare la adresa nivelului de pregătire a opozanților dumneavoastră”, a spus Dăncilă referindu-se, cel mai probabil, la Banca Mondială.
"Ecuaţia va fi cât se poate de simplă – dumneavoastră aţi tăiat, noi am majorat pensiile şi salariile. Dumneavoastră aţi închis, noi am redeschis şi am construit şcoli şi spitale. Dumneavoastră aţi crescut, noi am redus şi am eliminat taxele. Dumneavoastră aţi înregistrat cel mai ridicat şomaj, noi, cel mai scăzut. Dumneavoastră aţi desfiinţat, noi am creat sute de locuri de muncă", a mai spus Dăncilă, încercând să susțină Guvernul pe care îl conduce.
Sursa foto: News.ro