Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic
Deputatul Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova și președinte interimar al Organizației Naționale de Femei din cadrul Partidului Mișcarea Populară, a participat la finalul săptămânii trecute, la primele alegeri organizate, în această toamnă, într-o filială județeană a formațiunii politice, pentru stabilirea structurii de conducere a organizației de femei.

"Am participat, vineri după-amiază, la alegerea conducerii Organizației de Femei a PMP Neamț. Colegele noastre de la Neamț formează o echipă redutabilă, determinată să se implice în lupta PMP pentru România, în schimbarea în bine a societății românești, în general. Le felicit pe doamna președinte ales, Valentina Cârligeanu și pe celelalte colege de la Neamț pentru modul în care s-au organizat și le asigur de tot sprijinul meu. De asemenea, merită menționat și felicitat suportul pe care îl acordă organizației de femei dl. Bogdan Gavrilescu, președintele PMP-Neamț", a anunțat Cătălina Bozianu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PMP de Prahova a enunțat, cu acest prilej, un obiectiv ambițios pe care și l-a propus, alături de colegele sale din cadrul formațiunii politice. "În calitatea mea de președinte interimar al organizației naționale, le-am vorbit doamnelor de la PMP-Neamț despre dorința noastră de a transforma OFPMP în cea mai activă structură politică de femei din România, despre implicarea noastră în proiectele partidului, în bătălia politică de opoziție împotriva tendințelor anti-democratice ale PSD. Organizația de Femei de la Neamț este prima filială care, în sezonul de toamnă, își alege structura de conducere. Ne-am propus ca, până în luna decembrie, să încheiem procesul de alegeri în toate filialele și să organizăm congresul național al OFPMP", a declarat Cătălina Bozianu.

Back To Top