PSD nu a reușit, miercuri, să asigure majoritatea de 165 de voturi, la Camera Deputaților. Pe ordinea de zi a ședinței de plen se aflau două proiecte importante, legea pensiilor și legea evaziunii fiscale.
Legea Pensiilor ar fi trebuit să fie votată miercuri, în Camera Deputaților, for decizional, dar votul a fost amânat. Anunțul a fost făcut de vicepreședintelei Camerei, Florin Iordache, care a invocat că raportul Comisiei pentru Muncă nu a ajuns la Biroul Permanent și a precizat că dezbaterile și votul final vor avea loc săptămâna viitoare. PSD și ALDE nu mai dețin majoritatea în Cameră, iar UDMR a condiționat lucrurile, pornind de la un amendament care a fost respins de Comisia de muncă.
”Trebuie să spunem cel puțin două lucruri. Legea pensiilor e o lege mai bună decât legea actuală, dar trebuie tratată mai serios problema persoanelor cu dizabilități. Noi am introdus un amendament și în Comisie s-a votat amendamentul nostru, iar după pauză l-au respins. Nu se poate. Aceste persoane trebuie să se regăsească în sistem, este cererea noastră. În acest moment se discută și se va discuta în continuare și eu sper că se va găsi o soluție. Amendamentul există și noi îl vom susține și când ajunge în plen. Mai mult nu pot să spun, până când nu se votează, să vedem ce se întâmplă cu acest amendament. Noi am avut vreo 6-7 amendamente, nu știu de ce au fost respinse, e o procedură ce nu trebuie să devină o cutumă, reluarea votului. Din punctul nostru de vedere nu trebuie să devină o cutumă ca dacă pierzi la un vot să revi peste 10 minute cu reluarea votului, doar pentru că nu ți-a convenit rezultatul.”, a declarat Kelemen Hunor, citat de stiripesurse.ro.
Zilele trecute, după plecarea mai multor parlamentari din PSD, liderul social-democrat Liviu Dragnea spunea că "majoritatea se va vedea la primul vot".