Preşedintele PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, a comentat astăzi decizia anunţată de actualul primar al Ploieştiului, Adrian Dobre, de a nu mai candida pentru un nou mandat. Dumitrescu spune că Dobre va primi un loc pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare şi că această calitate i se potrivi mai bine actualului edil. Declaraţiile vin în contextul în care, astăzi, PNL a anunţat candidatura lui Andrei Volosevici pentru Primăria Ploieşti.
"Eu cred că este mai potrivit să reprezinte ploieştenii în Parlament. Dacă ploieştenii sunt mulţumiţi eu sunt mulţumit. Şi eu cred că ploieştenii sunt mulţumiţi că astăzi este aici Andrei Volosevici", a declarat senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova. Acesta a mai dezvăluit că au fost făcute sondaje de opinie în localităţile din judeţ, fără a spune cum se plasase Adrian Dobre, ci doar că Andrei Volosevici este de departe cel mai bun candidat la Ploieşti.
De altfel, Iulian Dumitrescu a anunţat că doreşte să candideze pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova şi că va propune un program politico-administrativ în tandem cu Andrei Volosevici, program axat pe promovarea unor proiecte de dezvoltare şi pe găsirea unor căi de comunicare cu reprezentanţii celorlalte formaţiuni, astfel încât proiectele să fie prioritare, nu interesele politice, iar investiţiile să fie susţinute indiferent de culoarea politică.
"Va fi o diferenţă mare faţă de următorii candidaţi, practic va fi Andrei Volosevici şi restul lumii. Mă aştept ca ploietenii să realizeze că el este ceea ce trebuie Ploieştiului. De asemenea, eu mizez pe o majoritate PNL de două treimi în Consiliul Local, ceea ce ne va permite să realizăm aceste proiecte foarte importante pe care le avem şi pe care vom începe să le prezentăm în curând. Totul va fi în slujba acestui oraş şi acestui judeţ. Nu mai vrem să vorbească toată lumea doar de Sibiu, Timişoara şi Cluj-Napoca sau de judeţele respective, vrem să vorbească lumea şi de noi, nu doar de republica de la Ploieşti, să vorbească de noi pentru că aici putem să dezvoltăm şi să reglementăm multe, de la transportul judeţean până la o sumedenie de alte lucruri", a declarat preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu.
Despre situaţia lui Adrian Dobre a discutat şi Andrei Volosevici. Acesta a evitat, totuşi, întrebările jurnaliştilor referitoare la greşelile din actualul mandat, limitându-se să afirme că îşi dă seama prin ce trece colegul său de partid:
"Pentru o evaluare corectă ar trebui să fiu în postura să am documente şi alte lucruri de genul acesta, dar v-am spus că voi face foarte puţină politică. Niciodată nu am evaluat lucrurile dinainte, în 2008 nu am comentat despre mandatul domnului Calotă, pentru că eu cred că în momentul în care Dumnezeu şi electoratul te duc într-o funcţie trebuie să vezi ce faci de acolo încolo, restul, iertaţi-mi expresia, e cancan. În al doilea rând, cred că e foarte complicat ce simte în momentul acesta Adi şi sunt unul dintre cei care pot să realizeze lucrul acesta, am simţit şi eu în 2016 şi mi se pare că actualul primar al municipiului Ploieşti a făcut un gest de mare responsabilitate, de respect vizavi de opţiunile electoratului".