Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Consilierii municipali ai PSD nu au rămas datori după evenimentele petrecute ieri, în ședința CL Ploiești, urmată de atacul colegilor liberali (VEZI DETALII). Într-un comunicat de presă transmis vineri seară, social-democrații susțin că propunerea înaintată de PNL pe această temă înseamnă "investiții nebazate pe studierea temeinică a legislației în vigoare" și îi acuză pe liberași că doar au "mimat interesul pentru problemele Ploieștiului".

 

Consilierii locali ai PSD acuză că "liberalii au propus câteva amendamente, mimând grija pentru problemele ploieștenilor, în realitate gândindu-se doar la imaginea electorală și nicidecum la respectarea legilor".

"Propunerea de racordare a cartierului Mitică Apostol la canalizarea municipiului Ploiești a fost făcută de viceprimarul Cristian Mihai Ganea în urmă cu o lună de zile. După discuții cu reprezentanții APA NOVA  s-a constatat că propunerea ca toate investițiile APA NOVA să fie direcționate spre canalizarea din Mitică Apostol încălca termenii contractului încheiat cu foarte mult timp în urmă.

În urma negocierilor, s-a stabilit ca racordarea canalizării din cartier la cea a municipiului să fie făcută etapizat, fiind inclusă deja în planul de investiții multianual al APA NOVA", se arată în comunicatul transmis vineri seară de consilierii municipali ai PSD.

Pe aceeași cale, aceștia spun că "își reafirmă disponibilitatea de a identifica cele mai bune soluții menite să racordeze la utilități toate gospodăriile din cartierul Mitică Apostol. Cerem doar ca aceste soluții să fie bazate pe respectarea prevederilor legale și  să nu fie unele electorale, inventate din dorința de a atrage voturile unor cetățeni care așteaptă de prea mult timp să fie considerați ploieșteni get-beget!

Solicităm colegilor din PNL să accepte că respectarea legii trebuie să fie atributul fiecărui ales local și le cerem să facă publice planurile CONCRETE ale PNL PLOIEȘTI pentru modernizarea cartierului Mitică Apostol.

Nu de alta, dar nu am văzut nicio poziție oficială a aleșilor liberali în momentul în care Guvernul Orban a decis sistarea finanțărilor prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții, program prin care fusese deja semnat proiectul în valoare de 39 de milioane de lei pentru asfaltarea cartierului Mitică Apostol", după cum se mai arată în comunicatul amintit. 

Back To Top