Deputatul liberal de Prahova Roberta Anastase a publicat, pe pagina sa de Facebook, lista țărilor în cazul cărora, la intrarea în România, nu se mai impune intrarea în izolare sau carantină.
"OFICIAL: În baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Lista cu țările se publică și se actualizează de Institutul Național de Sănătate Publică pe site-ul: www.insp.gov.ro .
Zborurile către și dinspre aceste țări se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare", a scris parlamentarul pe pagina sa de Facebook.